Noul Cod Civil aduce un element de noutate absolută care constă în instituirea căii amiabile de intervenţie a nulităţii. Astfel, părţile se pot înţelege, în anumite cazuri, cu privire la încheierea unui contract prin care să constate caracterul nul al unui act juridic preexistent.
Ana PÂRVU, avocat Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Nulitatea reprezintă sancţiunea care intervine atunci când sunt încălcate normele juridice ce reglementează condiţiile de validitate – de fond sau formă – ale unui act juridic. De exemplu, consimţământul constituie o condiţie de fond în ceea ce priveşte validitatea actului juridic. La rândul său, forma autentică poate fi impusă, în anumite cazuri, ca o condiţie de validitate de formă a actului juridic. În principiu, efectul sancţiunii constă în lipsirea actului de acele efecte juridice contrare normei încălcate.
Maniera în care intervine nulitatea, modificată parţial de Noul Cod civil
Sub noua reglementare (ca, de altfel, şi sub vechea reglementare) a Codului civil, nulitatea operează pe cale judiciară (adică prin hotărârea unei instanţe de judecată), atunci când partea interesată solicită să se constate nulitatea actului.
În schimb, un element de noutate absolută specific noii reglementări constă în instituirea căii amiabile de intervenţie a nulităţii. Astfel, părţile se pot înţelege (în anumite cazuri) cu privire la încheierea unui contract prin care să constate caracterul nul al unui act juridic preexistent.
De asemenea, în baza Noului Cod civil, nulitatea de drept (adică produsă automat, prin efectul legii, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească/o convenţie a părţilor care să stabilească nulitatea actului) nu are aplicabilitate, ca regulă funcţionând prezumţia de valabilitate a actelor juridice de la momentul încheierii acestora. O astfel de prezumţie poate fi răsturnată doar prin intervenţia instanţei sau prin acordul părţilor, conform celor menţionate anterior. De altfel, admiterea existenţei instituţiei nulităţii de drept, chiar şi în cazuri de excepţie, rămâne o problemă controversată. Reprezintă un astfel de caz de excepţie acele clauze calificate de legiuitor ca fiind „nescrise“ – adică situaţiile în care anumite clauze contractuale produc o încălcare extrem de gravă a legii; conform unei posibile interpretări, în aceste situaţii ar fi antrenată o nulitate de drept.
Recunoaşterea convenţională a nulităţii (adică situaţia în care părţile constată nulitatea unui act preexistent) reprezintă act juridic distinct (faţă de cel constatat a fi nul), care trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate prevăzute de lege.
Limitele nulităţii amiabile
Constituie limite ale nulităţii amiabile: actele juridice unilaterale sau acele actele juridice bilaterale care nu pot înceta într-o manieră simetrică celei prin care au luat fiinţă (precum căsătoria). În astfel de cazuri, nu sunt permise convenţiile de nulitate.
Conform legii, părţile nu pot adăuga la lege, în sensul instituirii unui motiv de nulitate (adică a unui motiv suplimentar celor reglementate expres sau deduse din cadrul legal). Astfel, dacă convenţia de anulare va conţine o clauză de declarare artificială a incidenţei nulităţii (deşi actul preexistent era valabil), atunci respectiva convenţie este contrară legii (fiind considerată „nescrisă“, adică atrăgând sancţiunea nulităţii).
Forma convenţiei de nulitate
Convenţia de nulitate va îmbrăca forma actului anulat, în virtutea principiului simetriei formelor.
Spre exemplu, un contract de vânzare-cumpărare a unui teren, încheiat în formă autentică (adică valabil sub aspectul formei), însă nul din perspectiva condiţiilor de fond (e.g. eroare asupra bunului), va putea fi anulat (convenţional) doar printr-un act autentic.
Un al exemplu este versiunea inversă a celui de mai sus: contractul de vânzare-cumpărare a unui teren respectă condiţiile de fond edictate, însă nu şi pe cele de formă (adică este încheiat sub semnătură privată). În ipoteza în care actul de vânzare-cumpărare este nevalabil ca act translativ de proprietate, prin efectul conversiunii, acesta va valora ca antecontract (adică o promisiune a părţilor de a încheia un contract translativ de proprietate). Conversiunea este operaţiunea bazată pe principiul salvgardării actului juridic, în baza căreia un act nul poate îndeplini condiţiile pentru a fi calificat ca distinct. Or, antecontractul reprezintă un act sub semnătură privată, iar conform principiului mai sus enunţat, al simetriei formelor, se poate susţine că actul de anulare va avea aceeaşi formă ca cel a cărui anulare au convenit-o părţile (sub semnătură privată).