Astăzi debutează la Copenhaga lucrările summit-ului privind schimbările climatice, reuniune în cadrul căreia 192 de state vor negocia un nou acord mondial ce va viza reducerea emisiilor cu efect de seră.

Acordul de la Copenhaga ar trebui intre în vigoare la 1 ianuarie 2013, întrucât va înlocui protocolul de la Kyoto, care expiră la sfârşitul anului 2012.

Reuniunea de la Copenhaga (7 – 18 decembrie) vine pe fondul unei crize economice care a determinat o nevoie a marilor puteri industriale ale lumii de a se pune din nou pe picioare. Consecinţele acestei recuperări ar putea însemna un refuz al marilor poluatori ai planetei de a reduce cantitatea de emisii de CO2 degajată de producătorii industriali.

Cu toate acestea, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon este optimist în ceea ce priveşte posibilitatea încheierii unui acord la finalul summit-ului.

„Toţi şefii de state sunt de acord că schimbarea climatică trebuie combătută. Rămâne de văzut care este modul prin care se va face acest lucru”, a declarat şeful ONU.

Pe de altă parte, cei mai importanţi participanţi ai reuniunii, China, Statele Unite şi India sunt destul de rezervate în a lua decizii tranşante. India a declarat de curând printr-un oficial al guvernului, că nu va semna niciun acord la Copenhaga întrucât reducerea drastică a emisiilor de CO2 va echivala cu o scădere a PIB-ului indian.

„Este o reuniune unică pentru istoria umanităţii”, a declarat ministrul francez al Ecologiei, în timp ce climatologul Jean-Pascal van Ypersele spune că summit-ul este o ocazie de a salva singura planetă locuibilă.

„Nu avem decât o singură planetă locuibilă în sistemul nostru solar, celelalte au temperaturi fie prea mici, fie prea ridicate”, spune climatologul.

Obiectivul summit-ului este acela de a evita creşterea temperaturii medii la nivel mondial cu mai mult de 2 grade Celsius în decursul acestui secol.

Pentru acest lucru este nevoie de limitarea degajării de emisii cu efect de seră legate de activităţile umane cu până la 40% până în 2020, faţă de nivelul din 1990. De asemenea, până în 2050, cantitatea de emisii va trebui redusă cu până la 85%.

DETALII:
Vezi şi un video reportaj Bloomberg privind consecinţele dramatice ale încălzirii globale în Kenia