Noi, generația ”expiraților” am fost, în mod clar, rezultatul fricii. Părinții noștri au ”servit” pușcăriile comuniste, originea noastră nu era sănătoasă. Încet, încet, când nu mai eram proscriși, copii de burghezi, am încercat să ne strecurăm, cumva.
Dar tot cu frica în oase. Apoi, am învățat să facem compromisuri, să ne căutăm argumente, pe care nici noi nu le credeam, scrie Octavian Hoandră pentru EVZ
Pentru că nu voiam să fim înlăturați, paria, marginalizați. Fiindcă aveam doar o viață. Unii – puțini – și au asumat riscul de a ”alege libertatea”, cum se spunea atunci, înfruntând riscul de a fi împușcați la frontieră. Puțini… Unii, numărați pe degete, asemeni unor Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Paul Goma, au făcut disidență. Dar
Cei mai mulți au rămas și au trăit în și cu propriile compromisuri, pe care nu le judec eu. Și, când credeam că măcar cei care au venit după noi, în 1989, ”generația așteptată”, sunt deasupra fricii și pot fi de partea adevărului, aceștia au procedat la fel: în singura lor viață nu și au permis, nici ei, să fie marginalizați, așa că au îmbrățișat copios neomarxismul, lozincile gândite de stăpâni. Când a apărut mizeria numită ”politically correctness” – din import, nimeni nu s-a gândit la dezastrul care se prefigura. Încet, încet, s-a instituit frica de a nu fi corect politic. Azi știm cea mai bună definiție a acestei arme insidioase, neomarxiste, premiate chiar în America: ”
Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susține că este posibil să apuci de partea curată o bucată de căcat.”
Scala compromisului e diversă. Unii ling mai mult, alții mai puțin… Deschideți televizorul, priviți posturile de casă ale ”salamandrelor oengiste” și veți putea face propriul dumneavoastră ”clasament”…
Problema e, însă, alta. Noi, Estul, știm cum acționează Marxismul, fie el vechi, sau nou. Altfel se pune problema în ceeace denumeam altă dată ”lumea liberă”. Ei au trăit cu adevărat în democrație și au căzut.
Așa că ”salvarea” nu va putea veni decât din acest Est, atât de desconsiderat.
”Orbirea” este unicul roman al lui Elias Canetti. Dupa cum spune chiar autorul, aceasta carte a pornit de la o singura imagine: un batrân care își dă foc în bibliotecă.
L-am putea asemui pe acest bătrân, cu bătrâna Europă, care se sufocă sub putoarea neomarxistă. O imagine ce aminteste de scena teribilă din ”Numele trandafirului” al lui Umberto Eco, unde Jorge, bibliotecarul, nu numai ca arde cărțile abației, ci înghite chiar paginile otrăvite din ultimul exemplar al
Poeticii lui Artistotel.
”Orbirea”, a făcut parte dintr-un proiect nefinalizat al lui Canetti: scrierea unei comedii umane a nebuniei, “o comedie a nenorocirii”. Proiectul trebuia să se compună din mai multe romane, fiecare dintre ele având ca personaj principal un om aflat in pragul nebuniei. În cazul Orbirii – Peter Kien.
Trezirea Europenilor se va produce târziu
Trezirea Europenilor se va produce târziu, la fel cum ”Orbirea” i-a adus faima lui Canetti abia dupa treizeci de ani de la scrierea sa. “M-am gindit intr-o zi ca lumea nu mai putea fi recreată ca în romanele anterioare, adică din perspectiva unui scriitor; lumea se dezintegrase și numai având curajul de a-i reprezenta dezintegrarea, puteai oferi o imagine verosimilă a ei”, spune Canetti. Și azi, Europa este lume “dezintegrată”. O descoperim acum oriunde am privi, la fel cum observa Canetti în Orbirea.
Nu degeaba Llosa vede in acest roman o alegorie ideologica si morală, care “prefigura national-socialismului si distrugerea uneia dintre cele mai creatoare culturi a epocii din pricina totalitarismului nazist.”
Nu trebuie să înlocuim decât termenul ”nazist” cu cel de ”neomarxist” și avem imaginea actualului dezastru european.
Înțelepciunea, erudiția și talentul nu-i folosesc la nimic lui Peter Kien.
Înțelepciunea, erudiția și talentul nu-i folosesc la nimic lui Peter Kien. Prin ceea ce știe, Kien nu poate schimba cu nimic mersul lucrurilor. El alege izolarea in mijlocul celor douazeci si cinci de mii de volume ale sale care formeaza un zid peste care nimeni din exterior nu poate trece.
Asta a ales și Europa actuală, martoră mută la distrugerea marii ei culturi, uneori chiar la propriu.
Situația morală a este aceeași, identică cu cea din comunismul estului altădată. A invadat și fosta Europă democrată, în care dreptul la opinie și Drepturile Omului erau sfinte. Așa s-a instaurat și aici, frica…
Europa a căzut sub zodia neosexomarxismului lgbt-ist, de fapt zodia unor noi frici. Mergem către un fel de Europă, din ce în ce mai departe de contraforții ei dintotdeauna: Sfânta Scriptură, Dreptul Roman și filosofia greacă. Ni se impune cu forța să nu gândim și să nu reacționăm. Ne instalăm într-un fel de imbeclitate, un fel de degradare mentală, alta decât o denumea latinescul imbecillus – omul slab de minte… Mergem spre ”omul înspăimântat.” Spre imbecilul înspăimântat…
Se știe că inteligența este dinamică și rămâne intactă doar dacă o folosim și răspundem provocărilor vieții. Dar Europa neomarxizată pregătește renunțarea la suveranitate, cu toată dinamica de acțiune și gândire, pe care o presupune. Un act samavolnic, de uniformizare îngenuncheată, (care n-a existat niciodată în gândirea celor care au creeat Uniunea Europeană), controlul de la centru asupra populației, de la fumat la supravrgherea tranzacțiilor bănești, anularea cash-ului, și până în cele mai intime acte interumane.
”Eliberați de trudă și griji, – așa cum spunea părintele Karl Marx -, ar trebui să trăim fericiți”. Putem astfel liniștiți – mai spunea el -, ”să vânăm dimineața, să pescuim seara și să creștem vite seara.” Dar iată că Marx e contrazis de politicile Ursulei, dictate de beșinoșii de la Davos.
La vânătoare este interzis, pentru a proteja urșii care omoară oameni, la pescuit e interzis ca să protejăm fauna acvatică iar seara nu vom putea crește vite, fiindcă vor fi în curând sacrificate, ca să nu vicieze armosfera cu pârțurile lor otrăvitoare.
Așa-zisa fericire, transformată în frică, propusă în locul celor propovăduite de Karl Marx provine acum de la computere, smartphone-urilor, și chiar internetul, la care vedem că, și dacă am dori nu ne am putea despărți. Imbecilizarea prin dependență ne face să uităm să facem acte mai simple, dar care ne solicită mai mult. Ne-am schimbat, mergând înainte, dar cu spatele: ne bizuim exclusiv pe computere, care funcționează independent de noi, ne bizuim pe inteligență artificială, și, în general pe lucruri asupra cărora nu mai avem control. asta este, de fapt inbecilizarea. Fiindcă noi, ființele, avem tot mai puțin de făcut, lucruri necesare care ar putea să ne pună la lucru gândirea.
Însuși gândul că într-o zi toate ”device” – urile noastre ar putea să nu mai funcționeze, dintr-o simplă pană de curent, se dovedește a fi, nu doar o simplă frică, ci o situație înspăimântătoare…
Mai adăugăm – după cum se poate vedea -, pandemiile, frica de război și de pericolul iluzoriu de a fi atacați, de încălzirea globală, cea care a permis instaurarea mizerabilului ”green deal” și veți avea aproximativă imaginea noii frici, care se pregătește acum să distrugă națiunile care până acum 20 -30 de ani au trăit într-o democarție reală. O iau, și ei, încet – încet, pe urma estului…
Dar, ce să vezi?
America începe să se trezească!