Recesiunea din Statele Unite ale Americii îi face pe copii mai fragili, se arată într-un raport publicat recent. Astfel, copiii americani sunt mai predispuşi să comită infracţionalităţi şi să cunoască din ce în ce mai mult ce este aceea sărăcie. Mai mult, din cauza crizei, tot mai mulţi tineri americani devin obezi din cauza hranei ieftine şi de proastă calitate pe care o consumă. "Cel puţin din punct de vedere al vieţii economice, ne-am întors în anii '70", spune Ruby
Recesiunea din Statele Unite ale Americii îi face pe copii mai fragili, se arată într-un raport publicat recent.
Astfel, copiii americani sunt mai predispuşi să comită infracţionalităţi şi să cunoască din ce în ce mai mult ce este aceea sărăcie. Mai mult, din cauza crizei, tot mai mulţi tineri americani devin obezi din cauza hranei ieftine şi de proastă calitate pe care o consumă.
„Cel puţin din punct de vedere al vieţii economice, ne-am întors în anii ’70”, spune Ruby Takanishi, directorul Foundation for Child Development.
„Recesiunea actuală a afectat locurile de muncă ale părinţilor şi, implicit, veniturile familiale şi, în consecinţă, copiii americani suportă consecinţele”, adaugă Kenneth Land, unul dintre autorii raportului.
SURSA: „La Libre”