World Vision România, organizație care lucrează zi de zi cu copiii din satele românești, urmăreşte cu tristețe și indignare tragediile mediatizate în ultima perioadă. Din nefericire, tot ce s-a întâmplat arată că vocea copiilor și tinerilor din România nu este ascultată. World Vision a încurajat în 2012 înființarea Consiliului Consultativ al Copiilor din World Vision România, un grup de 12 copii și tineri, aleși pe un mandat de doi ani, pentru a fi vocea celor circa 20.000 de copii din județele unde organizaţia îşi desfăşoară activitatea: Cluj, Dolj, Ialomița, Vaslui și Vâlcea. Aceşti copii şi tineri vin cu o primă soluție și solicitare concretă, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă: transport școlar gratuit și sigur pentru elevii din mediul rural.

“Stimată doamnă Prim-ministru,

Noi, membrii Consiliului Consultativ al Copiilor din cadrul Fundației World Vision România, reprezentanți ai copiilor din mediul rural din România, vă adresăm această scrisoare deschisă cu încrederea și speranța că ne veți asculta și veți înțelege nevoile și dorințele noastre.

Alexandra, unul dintre milioanele de copii din mediul rural, a strigat după ajutor. Vocea ei a fost auzită, dar nu a fost ascultată. A sunat la 112, având încredere că va fi salvată. Din acel strigat disperat de ajutor a mai rămas doar un ecou, ce va răsuna în mintea celor care au ales să trateze cu superficialitate vocea tremurândă și înecată în lacrimi ce striga după ajutor.

Din păcate, vocea copiilor din această țară nu este ascultată. Și nu e vorba doar despre Caracal, ci despre toată România. Povestea Alexandrei se repetă zi de zi, când interesul superior al copilului rămâne doar o noțiune de teorie în spațiul românesc, practica dându-ne mari bătai de cap.

Noi, copiii din mediul rural, ne punem diverse întrebări. De unde știm că situația Alexandrei nu se va repeta? Cine ne poate garanta că nu vom trece noi prin asta? Cine ne poate garanta siguranță când în unele situații chiar și instituțiile statului sunt depășite?

În lipsa unui răspuns la toate aceste întrebări, suntem speriați. Suntem triști. Suntem indignați. Dar, cel mai grav, ne simțim lipsiți de apărare după tragediile mediatizate în ultimele săptămâni. Ne temem pentru viitorul nostru, pentru șansele noastre și pentru viața noastră, iar în acest moment avem o singură certitudine: aceea că, în condițiile date, nu avem nicio șansă.

Noi, elevii din România, suntem forțați să facem compromisuri în ceea ce privește siguranța și viața noastră pentru a ajunge la școală. Realitatea copiilor din mediul rural arată astfel: școlile sunt la distanțe foarte mari de comunitățile mici, izolate, transport școlar nu există de cele mai multe ori, iar noi suntem nevoiți să mergem kilometri zilnic pe jos pentru a ajunge la școală. Și da…de cele mai multe ori, chiar și în aceste condiții, reușim să ajungem la timp. Ne trezim la ora 5 dimineața, sărim peste micul dejun și plecăm spre școală. Uneori fără încălțăminte sau îmbrăcăminte potrivită anotimpului, prin zone fără iluminat public, cu câini fără stăpân, chiar și prin pădure, înfruntând multe alte pericole. Acolo unde există mijloace de transport în comun, părinții se străduiesc să cumpere un bilet pentru un microbuz care, din păcate, nu are căldură sau aer condiționat ori numărul necesar de locuri pentru toți pasagerii. Alți copii sunt obligați să recurgă la metoda la care a apelat și Alexandra: să ia o mașină, la ocazie, lucru ce a devenit o rutină pentru locuitorii satelor în care nu există un mijloc de transport în comun.

Facem eforturi de oameni mari, în fiecare zi. De cele mai multe ori, nu ne plângem. Noi, copiii și tinerii, suntem șansa României de astăzi și ne dorim să rămânem aici și să contribuim la o  țară mai bună, mai educată, mai atentă la nevoile oamenilor.

Nu cerem lucruri imposibile. Vă solicităm să fiți atenți la nevoile noastre și la strigătul nostru de ajutor, plin de speranță. Ne dorim sa fim ascultați, auziți și consultați atunci când se iau decizii în ceea ce ne privește. Avem foarte multe de zis și putem face foarte multe lucruri, dacă ni se permite și ni se acordă încredere.

Deși problemele și nevoile noastre sunt nenumărate, începem prin a vă solicita să rezolvați o problemă gravă, ce ne pune zi de zi viața în pericol. Avem nevoie de transport școlar gratuit pentru toți elevii din mediul rural! Sunt numeroși copii din clasele I-VIII care sunt nevoiți să meargă pe jos chiar și 5 kilometri dus-întors până la școală, pentru că nu au mijloc de transport. Cel mai mult suferă, însă, elevii de liceu, pentru că în cazul lor vorbim de distanțe mult mai mari, imposibil de parcurs pe jos. Aceștia trebuie să ajungă în orașe, acolo unde sunt liceele, iar mijloacele de transport sunt fie foarte scumpe, fie inexistente.

Tragedia Alexandei poate fi tragedia noastră, a fiecărui elev din mediul rural. Să nu o lăsăm să se perpetueze și să ia amploare.”, se arată în scrisoarea deschisă a acestor copii către prim-ministrul României.

Conform Raportului de Bunăstare a Copilului din Mediul Rural 2018, realizat de Fundația World Vision România și altor statistici:

  • Doar 32% dintre copiii din învățământul preșcolar, primar sau gimnazial utilizează transportul  școlii, restul de 67% merg pe jos. Așadar, 2 din 3 copii merg la școală pe jos!
  • 17% dintre copiii din mediul rural nu se simt în siguranță în comunitățile lor. Principalele motive de nesiguranță enumerate de copii sunt: pericolul de accidente de mașină sau de bicicletă și persoanele ce devin violente după ce consumă alcool.
  • 1 din 5 părinți din mediul rural consideră comunitatea ca fiind un mediu nesigur pentru copiii lor. Motivele de îngrijorarea ale adulților în ceea ce privește siguranța copiilor în comunitate țin de pericolul de accidente rutiere (64%), câini comunitari agresivi (40%), locuri de joacă nesigure (26%).
  • În Dolj, doar 35% dintre copiii din mediul rural incluși în proiectul Pâine și Mâine al Fundației World Vision România merg la școală cu microbuzul destinat transportului elevilor și asigurat de primărie; restul de 64% merg pe jos. În școlile din județul Dolj care au microbuze școlare, se asigură transportul doar pentru copiii din ciclul gimnazial, nu și pentru cei din ciclul primar, iar acolo unde nu se asigură transportul elevii merg pe jos, în medie 5 km/zi, dus-întors.
  • În județul Vâlcea sunt situații în care copiii merg zilnic pe jos o distanță medie de 3 km prin pădure deoarece casa lor este pe un deal și microbuzul nu are acces prin pădure la un drum bun.