Anunț major pentru toți românii. Copiii vor putea beneficia de acte de identitate înainte să împlinească vârsta de 14 ani. Când vor fi eliberate noile cărți de identitate și cât de încântați sunt părinții de acest lucru?
Vești de ultimă oră pentru părinți, dar și pentru copii. De acum, copiii vor avea acte de identitate înainte de a împlini vârsta de 14 ani. În ceea ce privește eliberarea actelor, ele vor fi eliberate începând din luna august, opțional, la cererea părinților.
Adriana Țerescu de la Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie a vorbit despre acest aspect. Mai exact, potrivit acesteia, aceste cărți de identitate pot fi procurate încă de la nașterea copilului și au o valabilitate de doi ani. Astfel, părinții pot merge la fiecare doi ani pentru a schimba documentul.
Decizia vine în contextul falsului documentelor de identitate. Țerescu considerând că existența unui buletin va duce la reducerea acestor acțiuni.
„Ideea este că în momentul în care vom avea aceste cărți de identitate electronice, chiar și pentru copii, posibilitatea falsificării documentelor de identitate va fi foarte mult redusă”, a spus Adoriana Țerescu.
Părinții sunt de acord
Părinții sunt de acord cu noua măsură anunțată de autoirtăți Robert Similea, părinte, a declarat pentru Alephnews că este de acord cu noua reglementare. Mai exact, acesta consideră că îi este mai ușor copilului să fie legitimat atât în țară, cât și în străinătate.
El a mai adăugat că în majoritate țărilor euroepene acest lucru se practică deja, încă de la vârste fragede.
„În alte țări din Europa, din Uniunea Europeană, se practică eliberarea de acte de identitate de la vârste foarte fragede, din câte știu, chiar și de la șase luni. Lucrul asta ajuta foarte mult în momentul în care călătorești în afara țării”, susține Robert.
De menționat este faptul că, noile documente sunt de cinci tipuri. În acest context, este vorba despre actul de identitate, cartea de identitate simplă, care conține date și informații înscrise pe față și pe verso şi are formatul unui card, cartea electronică de identitate, care va conține și un cip, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea