Ies la iveală detalii halucinante din seara tragediei de la Ferma Dacilor. Copilul care a supraviețuit focului a refăcut filmul incendiului pentru anchetatori.
Filmul incendiului de la Ferma Dacilor
Tânărul în vârstă de 16 ani, supraviețuitor al incendiului devastator de la Ferma Dacilor, a fost interogat de anchetatori. Internat, el a relatat în detaliu cum a reușit să scape din tragica situație. Băiatul a oferit o perspectivă pas cu pas asupra evenimentelor din acea seară dramatică.
Mărturia sa este inclusă în raportul de propunere a arestării preventive a lui Cornel Dinicu. Acesta este considerat patron de facto de la Ferma Dacilor. Propunerea se referă și la ceilalți doi administratori ai complexului.
Redăm mai jos fragmente din mărturia băiatului care a scăpat din foc.
Doar el și mama sa au reușit să scape
Copilul a declarat că își amintește că, la ora 04:50, se afla în camera 19, dormind alături de fratele său geamăn, E** L***. El a menționat că, la etajul respectiv, în prima cameră de sus (camera 15), se aflau P**** și V*****, iar după camerele 16 și 17, erau cazați A*** cu A***, prietenii fiului lui Cornel. În camera 20 se găseau părinții săi. A subliniat că toți erau cazați la etaj și că, dintre toți, doar el și mama sa au reușit să scape.
Potrivit relatării sale, la ora 04:50, fratele său s-a deplasat la toaletă și i-a comunicat că simte miros de fum în cameră. La trezirea sa, observând ora de pe ceas (04:50), copilul a constatat că fratele său a deschis ușa, moment în care un fum dens a pătruns în cameră din hol. Fratele său a început să țipe puternic, trezind pe toată lumea, inclusiv persoanele de la parter. Copilul a menționat că el a observat doar prezența fumului pe hol, fără să vadă vreun foc.
„După strigătele fratelui meu s-a trezit și tatăl meu care a scos-o pe mama afară, iar eu m-am dus în cameră și am luat telefonul. Nu puteam respira deloc, era fumul foarte dens, m-am lăsat jos pentru a putea respira puțin, iar L*** mi-a zis ce să facem, eu i-am răspuns că trebuie să ieșim afară. În momentele următoare l-am auzit pe tatăl meu care țipa de neputință. I-am auzit pe P**** și V***** care țipau de durere. I-am recunoscut deoarece erau voci de copii” a povestit băiatul.
Fumul era dens și încercările de salvare au eșuat
Băiatul a relatat că el a deschis ușa și a ieșit din cameră, însă fratele său, L***, ar fi trebuit să fie în spatele lui și nu știe de ce nu a ieșit împreună cu el. A menționat că pe hol era un fum extrem de dens și că s-a împiedicat de o persoană, presupunând că în acel moment și-a ars mâinile. Suspectează că focul a izbucnit la etajul unde se afla, deoarece la parter nu era fum. Cei cazați la parter au avut timp să se îmbrace și să iasă afară. A adăugat că a căzut de la etajul 1 pe scări, iar în afara pensiunii se afla mama sa.
A aflat de la Cornel Dinicu, că acesta a încercat să urce la etaj cu o mască de gaze, dar nu a reușit să salveze pe cineva din cauza fumului. După ce a ieșit afară, a observat flăcări la acoperișul deasupra restaurantului, nu la camerele unde se caza. A mers spre deal, spre cort, și în momentul în care a ieșit din nou afară, s-a întâlnit cu patronul Cornel Dinicu. Acesta încerca să stingă focul. A subliniat că toți erau speriați și că până la sosirea pompierilor, ferma era deja distrusă în proporție de aproximativ jumătate. Pompierii au intervenit la 40 de minute de la detectarea fumului.
A sunat la 112
Copilul a precizat că, în timp ce se afla în cameră, a sunat la 112 timp de 5-6 secunde. Nu a primit niciun răspuns, menționând că telefonul său avea o problemă la display. La momentul evacuării, a observat că etajul era cuprins de flăcări, însă parterul nu fusese afectat de foc.
Pe durata șederii sale în ambulanță, a constatat că focul nu ajunsese încă la camere, existând doar prezența fumului. Ulterior, a remarcat că focul se manifesta în zona intrării în restaurant. Apoi a părăsit locul cu ambulanța.
Conform convingerilor sale, focul a pornit de la mansardă. În special din livingul unde se afla televizorul, în acea cameră producându-se cel mai intens fum. A adăugat că știa că televizorul se încingea frecvent, iar un angajat al fermei le-a sugerat copiilor să-l oprească pentru a se răci.
„Eu am mers la culcare la 23.30, rămânând în living copiii care se jucau la televizor. Nu se fuma în toată zona de cazare de la mansardă și nici alcool nu s-a consumat.
Din câte am auzit după eveniment am înțeles că A***** N****** s-a culcat la ora 03.30. La ora 04.30 la pensiune au mai venit alte persoane cazate de la alt eveniment unde au mers, acestea cazându-se la parter. Cu câteva zile în urmă au fost mutați o parte din clienți în alte căsuțe deoarece nu funcționa centrala, iar cazați la pensiune au rămas doar apropiații. Nu au fost aduse calorifere și nu am observat alte mijloace de încălzire.
Pe holul de la mansardă am observat senzori de fum (3) care nu s-au declanșat. Persoanele cazate care au ajuns la ora 04.30, moment în care nu se declanșase incendiul, au venit cu o mașină cu șofer pe care nu-l cunosc și nu știu ce a făcut mai departe acest șofer. Din discuțiile purtate cu prietenul meu Cornel Dinicu nu au rezultat date ca fiind în vreo stare conflictuală cu cineva” a mai declarat băiatul în fața anchetatorilor.
Dinicu a fost avertizat să pună scări de metal sau beton
Conform cercetărilor, după ce a reușit să evadeze prin scara separată, Cornel Dinicu a părăsit locul alături de un alt angajat. Asta, pentru a monta un furtun la un hidrant, încercând să stăvilească focul izbucnit la mansardă. În doar câteva momente, flăcările s-au extins și au cuprins și bucătăria. Investigarea indică faptul că incendiul a scăpat de sub control din cauza utilizării materialelor inflamabile. În special a lemnului folosit în construcție. Ancheta relevă că încă din 2017, un arhitect a avertizat patronul Fermei Dacilor că pensiunea trebuie să dispună de scări din metal sau beton. Pentru a respecta normele de siguranță împotriva incendiilor. Cu toate acestea, patronul l-a ignorat și a continuat să construiască toate căile de acces din lemn.
„Ajunsă afară, martora a văzut-o pe doamna care țipa, fiind murdară de funingine. Martora a văzut că, ulterior, a coborât și soțul acelei doamne, căruia îi spunea să meargă să scoată copiii de acolo. În aceasta împrejurare, respectivul domn i-a spus soției sale că este mult fum și au început să se îmbrâncească și să se lovească reciproc” scriu anchetatorii.