Copilul minune din România care a uimit pe toată lumea! A fost admis la Harvard cu bursă integrală

Veste fabuloasă în perioade tulburi pentru România. Un copil minune din ţara noastră a uimit pe toată lumea! A fost admis la Harvard cu bursă integrală.

Nimeni nu se aştepta la o astfel de reuşită, dar totuşi un copil minune din România a uimit toată Planeta. A fost admis la celebra universitate Harvard cu bursă integrală.

Puştiul din Constanţa care a uimit planeta

Este vorba despre Darius Gabriel Mardaru care a răzbit printre alţi 57.000 de candidaţi. Darius a fost ales să fie student cu bursă integrală al prestigioasei Universităţi Harvard. Drumul său în descoperirea Ştiinţelor Pământului a început dintr-o întâmplare. Acum vrea să fie unul dintre cei mai buni cercetători ai planetei, conform adevarul.ro.

Darius Gabriel Mardaru este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Încă din clasa a noua, Darius a uimit. A câştigat primele premii şi medalii la olimpiade naţionale sau internaţionale.

A obţinut două calificări în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului;

o calificare în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori;

Premiul 1 şi Medalie de aur la Olimpiada Naţională de Chimie (2018);

Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori (IJSO) 2017, Olanda;

Medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului (IESO) 2019, Coreea de Sud.

„Am fost introdus accidental în acest domeniu – Ştiinţele Pământului – deoarece, paradoxal, Ministerul Educaţiei oferă posibilitatea de a participa la aceste olimpiade dar materia nu există.

Am fost introdus accidental deoarece profesorii de chimie şi fizică mi-au prezentat această olimpiadă care la faza judeţeană şi naţională necesită cunoştinţe de chimie, fizică, biologie şi geografie”, explică elevul, conform sursei citate.

Când a început liceul, nu se gândea nicio clipă că va ajunge să studieze într-o altă ţară. „Lucrul acesta mi s-a conturat tot mai clar începând cu clasa a X-a, la olimpiadele naţionale. Acolo eşti în legătură cu elevi mai mari, care sunt nişte modele de urmat pentru tine, şi la ei am auzit de experienţa lor care, în ani terminali, se pregăteau să plece în străinătate. Îi priveam cu admiraţie: erau olimpici internaţionali. Aşa am aflat de perspectiva studiilor în străinătate.”

A aplicat la 20 de universităţi, toate din Statele Unite ale Americii. Iar răspunsurile nu au întârziat să apară, alegerea cea mai grea fiind între Universitatea Columbia, care-i oferea inclusiv titlul de tânăr cercetător, şi Universitatea Harvard, unde a fost admis dintre cei peste 57.000 de candidaţi. Ambele universităţi l-au admis cu bursă integrală.

„Am decis că Harvard reprezintă elita mondială, că acolo vreau să-mi ating potenţialul şi mă poate ajuta să fiu printre cei mai buni la Ştiinţele Pământului. Un alt factor care m-a determinat să aleg Harvard a fost prestigiul: Harvard este o universitate mai rece, unde trebuie să munceşti mult, nu-ţi pune la dispoziţie privilegii. Acolo sunt toţi cei mai buni”, spune Darius.