Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a precizat azi, la Palatul Vicotria, că noua plată pentru spitalizare va fi stabilită de Consiliile de Administrație ale fiecărui spital în parte, în cuantum de 5 până la maxim 10 lei și va fi achitată de pacienți o singură data, la externare.
”Nu este vorba de 10 sau 5 lei pe zi, așa cum greșit au interpretat unii, ci este vorba de o singura plată, cuprinsă între 5 și maximum 10 lei, care se va achita în ziua în care pacientul se externează”- a spus Nicolăescu. Sumele colectate în acest mod vor constitui venituri proprii ale spitalelor și vor fi cheltuite așa cum vor considera acestea, în limitele legii. Aplicarea acestei noi taxe din sistemul de sănătate se va face după data de 1 martie 2013, după încheierea contractelor-cadru, prevăzute de ordonanța de urgență.
Fonduri pentru medicamentele oncologice speciale
Pe de altă parte, Nicolaăescu a anunțat că UNIFARM, companie aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, va contracta un împrumut, în valoarea de 800.000 de euro, din Trezorerie, pentru a achiziţiona medicamentele oncologice necesare în spitalele și în farmaciile românești, pentru situațiile speciale. "Astăzi în guvern am adoptat două ordonanţe de urgenţă. Una dintre ele se referă la împrumutul pe care îl poate contracta de la Trezoreria Statului compania UNIFARM, care are ca atribuţii importul şi comercializarea de medicamente pentru situaţii speciale. Prin această companie încercăm să derulăm toate acele procese economice aferente medicamentelor care nu se pot asigura în mod curent, care nu au aprobare de punere pe piaţă în mod curent şi pentru a putea să satisfacem diverse necesităţi ale pacienţilor români, pentru situaţii special, să facem importuri speciale", a spus Nicolăescu. El a precizat că, de regulă, compania efectuează importuri mici, "speciale", iar exportatorii din afara ţării doresc ca plata să fie efectuată odată cu încheierea contractului, de aceea UNIFARM trebuie să aibă banii la dispoziţie."Prin acest împrumut, punem la dispoziţia companiei fondul de rulment necesar cu care poate să opereze în acest scop", a precizat Nicolăescu.
Două milioane de euro pentru Unifarm și Antibiotice Iași
Tot în ședința de miercuri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, prin care Ministerul Sănătăţii a primit aprobarea de a putea majora capitalul social la ambele companii din subordine, atât UNIFARM, cât şi Antibiotice Iaşi, cu suma totală de 2 milioane de euro, astfel încât cele două companii să aibă finanţare superioară. "Mă refer strict la programele naţionale de sănătate – medicamente cuprinse în programele de oncologie, acolo unde sunt semnalate mai multe deficienţe, dar şi în celelalte programe: de diabet, de HIV/SIDA și altele", a spus ministrul sănătății.
Pe de altă parte, Nicolăescu şi-a exprimat încrederea că prin modificările aduse Legii Sănătăţii se va rezolva, "cel puţin din punct de vedere financiar", problema asigurării medicamentelor deficitare pentru programele naţionale de sănătate. "În următoarele zile, după publicarea ordonanţelor,o să aibă loc încheierea contractelor între compania UNIFARM şi Ministerul Finanţelor, pentru a se pune la dispoziţie banii aferenţi. Vorbim de contravaloarea în lei a 800.000 de euro, bani care, după ce se semnează convenţia dintre Ministerul Finanţelor şi compania UNIFARM, vor fi viraţi în contul companiei şi îi va putea folosi", a adăugat Nicolăescu.