Compania Romania Hypermarche, operatorul lanţului de hypermarketuri Cora, a inaugurat astăzi al optulea magazin din reţea în mallul Galleria Shopping Center din Arad. Noul magazin a fost deschis odată cu centrul comercial dezvoltat de Globe Trade Centre.
Investiţia în acest nou hipermarket cu o suprafaţă de vânzare de 4.500 de metri pătraţi este de 5 milioane de euro. Galleria Arad are o suprafaţă închiriabilă de 33.000 mp şi a necesitat o investiţie de 70 mil. euro. Proiectul s-a inaugurat cu un grad de ocupare de 99%.
Reprezentanţii Cora, spun că unitatea de la Arad confirmă politica expansiunii companiei la nivel naţional, aceea de a opta în special pentru suprafeţe reduse şi locaţii în zone centrale sau foarte populate din oraşe cu peste 100.000 de locuitori.
Cora România a deschis anul acesta trei noi magazine, câte unul la Drobeta Turnu Severin, Constanţa şi Arad. Anul viitor, compania va continua expansiunea, urmând să deschidă alte trei magazine: unul la Slobozia, la sfârşitul primului semestru din 2012, şi câte unul la Bacău şi Bucureşti (pe Şoseaua Alexandriei), ambele urmând a fi inaugurate spre sfârşitul anului.