Cu o suprafaţă totală de 18.000 de metri pătraţi închiriabili, centrul, amplasat la intersecţia străzilor Brătianu şi Cumpenei, va include un hypermarket Cora şi o galerie comercială cu peste 50 de magazine.

„Cu câteva luni înainte de deschidere, am securizat în galerie nume importante din toate domeniile ca Takko, CCC, Jolidon, Casa Rusu, Altex, Zoomania, Maxbet, Helpnet, Arsis, Germanos, Orange Store”, a declarat Luiza Moraru, Head of Retail Department CBRE.

Până în prezent, CBRE a semnat şi agreat contracte pentru aproape 80% din spaţiile comerciale disponibile în Cora Constanţa.

Compania Romania Hypermarché, operatorul lanţului de hypermarketuri Cora, a iniţiat lucrările de construcţie a mallul din Constanţa încă din 2010, însă procesul a fost întrerupt din cauza unor probleme juridice cu terenul. Iniţial, centrul Cora trebuia să aibă o suprafaţă construită de 150.000 mp, de trei ori mai mare decât cea a mall-ul City Park din Constanţa – dezvoltat de Neocity Group şi decât a Maritimo Shopping Center – aflat în proprietatea Immofinanz tot în Constanţa. Pe lângă hipermarketul cora care trebuia să ocupe 9.000 mp, galeriile comerciale mai ofereau un spaţiu închiriabil de 25.000 mp.

Practic, varianta iniţială a fost redusă aproape la jumătate, iar investiţia de 100 mil. euro anunţată în momentul demarării lucrărilor a fost tăiată la 58 mil. euro. Grupul belgian Louis Delhaize, din care face parte România Hipermarché, a obţinut anul trecut un împrumut sindicalizat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ING şi Rabobank de până în 210 milioane de euro, pentru construirea a 17 noi hipermarketuri Cora în România.