Coreea de Nord a încercat să lanseze o rachetă duminică din apropierea Sinpo, pe coasta sa estică, dar pare să fi eşuat, a precizat armata sud-coreeană.
Tentativa de lansare a rachetei vine la o zi după ce Nordul a organizat o paradă militară la Phenian pentru a marca ziua de naştere a fondatorului statului şi unde au fost prezentate ceea ce păreau a fi noi rachete balistice.
"Nordul a încercat să lanseze o rachetă neidentificată din apropiere de regiunea Sinpo în această dimineaţă, dar se presupune că a eşuat", a precizat duminică, într-un comunicat, Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud.
Nu au fost furnizate alte detalii, iar JCS a spus că analizează lansarea.
Totodată, Comandamentul forţelor americane din Pacific (PACOM) relevă că a detectat şi urmărit ceea ce presupune a fi lansarea unei rachete nord-coreene la ora 11,21 Hawaii Time (21,21 GMT), pe 15 aprilie, lângă Sinpo, rachetă care "a explodat aproape imediat", potrivit lui Dave Benham, purtătorul său de cuvânt citat de Reuters şi AFP.
Tipul de rachetă lansată de Coreea de Nord este încă evaluat, potrivit lui Benham.
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică din aceeaşi regiune înainte cu o zi ca preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping, aliatul-cheie al Phenianului, să se întâlnească pentru a discuta despre programul de înarmare din ce în ce mai sfidător al regimului nord-coreean.
Pe 5 aprilie, Coreea de Nord a lansat un „proiectil" în jurul orei 6.40, în Marea de Est – de asemenea cunoscută ca Marea Japoniei – din oraşul port Sinpo din provincia Hamgyongul de Sud, potrivit Statului Major Interarme (JCS) sud-coreean. Proiectilul a zburat aproximativ 60 de kilometri, a declarat JCS.
Comandamentul american din Pacific (PACOM) a transmis că a detectat lansarea a ceea ce crede a fi o rachetă balistică nord-coreeană KN-15 cu rază medie de acţiune.
Tensiunea a escaladat brusc în regiune pe fondul preocupărilor că Nordul izolat poate efectua curând un al şaselea test nuclear sau un nou test de lansare a unei rachete balistice.
Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, este aşteptat duminică în Coreea de Sud, ca parte a unui turneu de zece zile în Asia, în ceea ce consilierii săi au spus că este un semn al angajamentului Statelor Unite faţă de aliaţii săi în faţa creşterii tensiunii legate de programele de înarmare ale Phenianului.
Coreea de Nord este pregătită să răspundă cu arma nucleară la orice atac nuclear, a afirmat sâmbătă la Phenian numărul doi al regimului comunist, după ce preşedintele american, Donald Trump, a promis recent să „rezolve" "problema" nord-coreeană, transmite AFP.
„Suntem pregătiţi să răspundem la un război total printr-un război total şi suntem pregătiţi să replicăm la orice atac nuclear printr-un atac nuclear în felul nostru", a declarat Choe Ryong-Hae în cursul unei ceremonii care a precedat parada militară organizată cu prilejul împlinirii a 105 ani de la naşterea fondatorului Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Ir-Sen.
Celulă de criză la Washington
Preşedintele american, Donald Trump, şi echipa sa militară sunt la curent cu lansarea rachetei nord-coreene, a precizat secretarul Apărării, Jim Mattis, într-o declaraţie citată de Reuters.
Trump nu are vreun comentariu în această privinţă, a spus Mattis.
Totodată, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, aflat în prezent în drum spre Seul, a fost informat despre lansarea rachetei de către Coreea de Nord, le-au transmis consilieri ai Casei Albe reporterilor care călătoresc împreună cu Pence.
Acesta a fost în contact cu preşedintele Donald Trump şi a primit informaţiile despre Coreea de Nord la o oră după ce avionul său a plecat sâmbătă din Anchorage, Alaska, au adăugat consilierii citaţi de Reuters.