Coreea de Nord avertizează că un test nuclear este posibil ‘în orice moment’

Coreea de Nord a avertizat luni că este pregătită să desfăşoare 'în orice moment' un al şaselea test nuclear, o declaraţie care survine într-un context de tensiuni puternice în Peninsula Coreeană, transmite AFP.

Situaţia s-a deteriorat foarte mult în Peninsula Coreeană în ultimele luni din cauza continuării de către Phenian a programelor sale balistic şi nuclear interzise şi a afirmaţiilor preşedintelui american Donald Trump, care a spus că este pregătit să rezolve singur şi prin forţă problema nord-coreeană. 

Numeroşi specialişti consideră de mai multe săptămâni, bazându-se pe analiza unor imagini din satelit, că Phenianul este cu adevărat pregătit să realizeze un al şaselea test nuclear. 

Luni, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean al Apărării a afirmat că Phenianul este "pe deplin pregătit să răspundă la orice opţiune luată de SUA". 

Regimul va continua să îşi consolideze capacităţile în materie de "atacuri nucleare preventive", cel puţin cât Washingtonul nu renunţă la politicile sale ostile, a precizat acest purtător de cuvânt într-un comunicat difuzat de agenţia oficială de presă KCNA.

"Măsurile RPDC (Republica Populară şi Democrată Coreea) pentru a întări la maximum forţa nucleară vor fi desfăşurate cu succes în orice moment şi asupra locului pe care îl va decide conducerea sa supremă", a adăugat purtătorul de cuvânt, cu referire la un posibil al şaselea test nuclear. 

Coreea de Nord a realizat din 2006 cinci teste nucleare, dintre care două în 2016. Iar specialiştii sunt de acord asupra faptului că regimul, unul din cele mai izolate din lume, a făcut progrese spre realizarea obiectivului său, şi anume de a avea rachete nucleare intercontinentale care să poată lovi teritoriul american.

AGERPRES