‘Suntem în stadiul final al pregătirilor pentru lansare’, a informat Comisia. ‘Însă, în cursul pregătirilor, au apărut anumite probleme, ceea ce i-a constrâns pe oamenii noştri de ştiinţă şi pe inginerii noştri să ia în calcul, în mod serios, posibilitatea de a reajusta perioada de lansare’, a menţionat Comisia, fără alte precizări.
Un centru american de reflecţie, US-Korea Institute din cadrul Universităţii Johns Hopkins, a semnalat, vineri, pe baza unor imagini captate prin satelit, că pregătirile de lansare ar putea fi amânate din cauza ninsorii.
Coreea de Nord a anunţat săptămâna trecută că va lansa o rachetă, între 10 şi 22 decembrie, în scopul de a pune pe orbită un satelit de observare terestră, după analizarea greşelilor comise cu ocazia precedentei lansări, ratată, din aprilie.
Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia, Coreea de Sud şi numeroase alte state acuză Phenianul că doresc să testeze o rachetă balistică încălcând rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.
Japonia le-a ordonat, vineri, forţelor sale armate să distrugă racheta nord-coreeană dacă aceasta va ameninţa securitatea teritoriului nipon. Tokyo a pregătit rachete sol-aer Patriot PAC-3 pe insula Okinawa şi a desfăşurat trei distrugătoare echipate cu rachete de interceptare SM-3.
Statele Unite ale Americii au trimis nave echipate cu capacităţi antibalistice pentru a ‘monitoriza îndeaproape’ lansarea, a anunţat joi comandantul forţelor americane din Asia-Pacific, amiralul Samuel Locklear. Desfăşurarea acestora este menită să ‘clarifice ce se întâmplă’ şi, în cazul în care lansarea va avea loc, să se afle despre ce tip de rachetă este vorba, a explicat amiralul Locklear, fără a preciza numărul navelor implicate.
Un responsabil al marinei americane a precizat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că este vorba de două distrugătoare, USS Benfold şi USS Fitzgerald.
NATO i-a cerut miercuri Coreii de Nord să-şi retragă proiectul de lansare a rachetei, afirmând că decizia Phenianului ar încălca rezoluţii ale ONU şi ar putea destabiliza şi mai mult peninsula.
Phenianul a dat asigurări că racheta sa, care urmează a fi lansată de la centrul spaţial Sohae (nord-vest), ‘nu va afecta ţările vecine’. Racheta Unha-3 ar urma să survoleze Marea Galbenă şi Marea Chinei de Est, trecând şi pe deasupra unor insule din sudul Japoniei.
Potrivit cotidianului nipon Asahi, Tokyo, Washington şi Seul s-au pus de acord pentru a cere o înăsprire a sancţiunilor ONU împotriva Coreii de Nord în cazul în care aceasta ar lansa, totuşi, racheta.
SURSA: Agerpres