Veşti surprinzătoare vin din Coreea de Nord.

Coreea de Nord a învins pandemia de COVID-19. Ce decizie a luat Phenianul?

Autorităţile de la Phenian au anunţat că renunță la obligativitatea purtării măștii de protecție, dar și la alte reguli de distanțare socială.

Anunţul surprinzător vine după ce liderul nord-coreean Kim Jong Un a proclamat victoria asupra COVID-19 în această săptămână, transmite presa de stat din această ţară, citată de agenţia Reuters.

Mai exact, Coreea de Nord a renunțat la obligația de a purta mască și la alte reguli, cum ar fi limitarea timpului de funcționare al unităților comerciale și publice în toate zonele, cu excepția regiunilor de frontieră, se arată în mesajul publicat de agenția oficială de presă KCNA.

În ciuda acestei decizii, autoritățile din Coreea de Nord au recomandat persoanelor care se confruntă cu simptome respiratorii să continue să poarte măști. Mai mult, populația a fost îndemnată să își mențină vigilența față de „lucruri anormale”, pe care le-au citat ca fiind cauza infecțiilor.

Nici până la acest moment, Coreea de Nord nu a anunțat câte persoane au fost găsite ca fiind infectate cu COVID-19.

De vină ar fi, aparent, lipsa de mijloace pentru a efectua teste pe scară largă. Autorităţile nord-coreene s-au mulţumit doar să raporteze numărul zilnic de pacienți cu febră.

Miracolul fără precedent anunţat de Kim Jong Un săptămana aceasta

Reamintim că, săptămâna aceasta, liderul nord-coreean Kim Jong Un a anunțat victoria asupra COVID-19, în timp ce sora sa a indicat că și el a contractat virusul, promițând în același timp „represalii” împotriva Coreei de Sud, pe care Nordul o acuză că a provocat epidemia.

Kim Jong Un a cerut relaxarea măsurilor preventive şi a descris numărul oficial de morţi de 74 drept un „miracol fără precedent în istoria comunităţii mondiale din domeniul sănătăţii”.

„Victoria obţinută de poporul nostru este un eveniment istoric care a arătat încă o dată lumii măreţia statului nostru”, a mai spus dictatorul nord-coreean, prezent la o întâlnire a lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi a oamenilor de ştiinţă de la Phenian.

Sora lui Kim Jong-un a spus despre acesta că şi-a onorat obligaţiile faţă de ţară, în ciuda faptului că a fost bolnav de COVID-19.

„Chiar dacă era grav bolnav, cu febră mare, nu s-a putut plânge o clipă, gândindu-se la oamenii de care trebuia să aibă grijă până la sfârşit în faţa războiului antiepidemic”, a afirmat sora liderului nord-coreean.