Miercuri, Coreea de Sud și Ucraina au încheiat un acord pentru un pachet de ajutor financiar în valoare de 130 de milioane de dolari. Acest acord urmează unei vizite a primei doamne a Ucrainei în Coreea de Sud, în timpul căreia aceasta a solicitat asistență militară.
Semnarea a avut loc între ministrul Choo Kyung-ho de la Ministerul de Finanțe de la Seul și ministrul ucrainean al Economiei, Iulia Șevrenko, care a participat la o conferință la Seul. Pachetul de ajutor va cuprinde atât donații, cât și împrumuturi.
Coreea de Sud nu va furniza arme letale Ucrainei
În ciuda faptului că este un producător important de proiectile de artilerie, Coreea de Sud a decis să nu furnizeze Ucrainei arme letale, invocând relațiile sale diplomatice cu Rusia.
Cu toate acestea, într-un interviu recent acordat Reuters, Yoon a declarat că poziția guvernului ar putea evolua dacă ar avea loc atacuri pe scară largă asupra civililor din Ucraina sau dacă ar apărea o situație pe care comunitatea internațională o consideră intolerabilă. În astfel de cazuri, guvernul ar lua în considerare opțiuni dincolo de asistența umanitară sau financiară.
Ungaria blochează următoarea tranșă din sprijinul UE pentru Ucraina
Ungaria nu a aprobat plata următoarei tranșe a sprijinului militar pentru Ucraina oferit în cadrul Facilității Europene de Pace (EPF) a UE, a anunțat marți biroul unui purtător de cuvânt al guvernului.
EPF, creat în 2021, este un instrument extrabugetar menit să îmbunătățească capacitatea UE de a preveni conflictele, de a construi pacea și de a consolida securitatea internațională.
„Ungaria nu este de acord cu faptul că Uniunea Europeană, folosește Facilitatea Europeană pentru Pace numai în ceea ce privește Ucraina, deoarece acest lucru nu permite canalizarea unor fonduri suficiente pentru a promova interesele UE în alte domenii”, a declarat biroul purtătorului de cuvânt al guvernului într-un răspuns pe e-mail trimis agenției Reuters cu privire la un raport al presei italiene pe această temă.
Acesta a mai spus că alte zone în care fondurile ar putea fi folosite includ Balcanii sau Africa de Nord.
„Pentru guvernul ungar, este crucial ca aceste aspecte să fie clarificate și de aceea nu a aprobat plata următoarei tranșe de la EPF”, a adăugat biroul purtătorului de cuvânt.
Până în prezent, UE a furnizat în total aproximativ 3,6 miliarde de euro pentru sprijinul militar acordat Ucrainei în cadrul EPF.