Coreea de Sud impune cele mai drastice restricţii de la începutul pandemiei. Cazurile au crescut îngrijorător

Din cauza creșterii numărului de cazuri COVID-19, în Seul vor fi impuse cele mai drastice restricţii de la începutul pandemiei și până în momentul de față. Măsură vine în contextul în care capitala sud-coreeană a fost considerată mult timp un model în lupta cu virusul.

Coreea de Sud impune cele mai drastice restricţii de la începutul pandemiei

Guvernul din Coreea de Sud a anunțat vineri, 9 iulie, un record de 1.316 noi cazuri, în contextul în care vaccinarea se desfăşoară într-un ritm foarte lent din cauza lipsei de doze.

Majoritatea acestor noi contaminări au fost înregistrate la Seul şi împrejurimi, o zonă în care locuieşte aproape jumătate din populaţia ţării, conform informațiilor transmise de afp.com

Unde au fost identificate focarele de infectare?

Potrivit sursei menționate, au fost identificate focare de infectare cu COVID-19 în şcoli, birouri, centre comerciale. Cele mai multe dintre noile cazuri sunt în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, dintre care majoritatea nu sunt încă eligibile pentru vaccinare, informează autorităţile sanitare.

Astfel, noile restricţii, care vor intra în vigoare luni pentru două săptămâni, vor interzice reuniunile cu mai mult de două persoane după ora 18:00. Şcolile precum şi barurile şi cluburile de noapte vor fi închise. Cafenelele şi restaurantele nu vor funcţiona la capacitate maximă şi doar livrarea la pachet va fi autorizată după ora 22:00.

Cum a evoluat pandemia de COVID-19 în România și restul lumii?

Cele mai multe cazuri în 24 de ore de la debutul pandemiei pe teritoriul țării noastre s-au înregistrat la 18 noiembrie 2020, respectiv 10.269. Recordul negativ de decese în 24 de ore a fost înregistrat la 20 aprilie 2021, când au fost raportate 237 persoane decedate.

Totodată, România ocupa, la 5 iulie 2021, poziţia a 10-a în Europa în ceea ce priveşte numărul total de cazuri confirmate. La nivel mondial, numărul infectărilor cu COVID-19 şi cel al deceselor a fost în creştere uşoară faţă de săptămâna anterioară.

Până la data 5 iulie 2021, în România au fost confirmate 1.080.979 cazuri de COVID-19, cu 28 de infectări mai mult decât în ziua precedentă. Au fost declaraţi vindecaţi 1.045.351 pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 5 iulie 2021, ora 13.00.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 45 de decese, numărul total al deceselor în România ajungând la 33.973. Dintre cele 45 de decese, 44 sunt de anul trecut şi din prima jumătate a acestui an, fiind introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătăţii de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 era de 402. Dintre acestea, 65 erau internate la ATI.

La nivel naţional, până în 5 iulie, au fost prelucrate 8.401.917 teste RT-PCR şi 1.507.938 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.011 de teste RT-PCR (1.937 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.074 la cerere) şi 7.856 de teste rapide antigenice.

Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 28 iunie – 5 iulie 2021: 321 de cazuri noi; între 1 şi 6 decese noi pe zi. În intervalul 28 iunie – 5 iulie 2021, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 1.080.979 în 5 iulie 2021, de la 1.080.667 în 28 iunie 2021.

Evoluţia cazurilor în intervalul 28 iunie – 5 iulie 2021, pe zile, a fost următoarea: 28 iunie: 37 cazuri; 29 iunie: 73 cazuri; 30 iunie: 54 cazuri; 1 iulie: 31 cazuri: 2 iulie: 37 cazuri; 3 iulie: 58 cazuri; 4 iulie: 33 cazuri; 5 iulie: 28 cazuri.

Numărul deceselor la 24 de ore, în intervalul 28 iunie – 5 iulie 2021, a oscilat între 1 şi 6. Numărul de decese raportate de INSP zilnic a fost mai mare în intervalul menţionat, dar restul de decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate, conform raportărilor zilnice ale GCS.