Statisticile spun că turismul medical din Asia va crește cu 15-20% pe an, în primul rând datorită chinezilor bogați care apelează la intervenții chirurgicale estetice aici, unde este mai ieftin. Până acum, cele mai vizitate locuri în acest scop de către străini erau Thailanda, Singapore și Malaezia, însă în ultima vreme, la această listă s-a adăugat și Coreea de Sud. Aici s-au deschis centre medicale care pot efectua astfel de interventii non-stop. Americanii economisesc cu până la 50% venind în Asia pentru operații. Prețul unui implant cu silicon costă în jur de 6.000 de dolari, la care se adaugă costul biletului de avion, de circa 1.000 de dolari. În SUA, o astfel de operație costă între 5.000 și 10.000 de dolari. În Thailanda și India, se fac mai ales operații ortopedice și la inimă, iar în Coreea se fac mai mult operații estetice. „Chinezii vin și ne cer mai ales să îi facem sa arate ca niște celebrități locale sau internaționale”, spune Lee Soo-Jung , medic la clinica Lamar din Seoul.
Spre deosebire de alte destinații clasice pentru turism medical, ca India și America de Sud, în Coreea de Sud există un sistem medical bine pus la punct, la standarde ridicate, cu o rată mare de succes în tratamentele oncologice și transplanturi.
Pentru a facilita călătoria turiștilor-pacienți către Coreea, clinicile au făcut parteneriate cu una dintre cele mai mari companii aeriene coreene, "Asiana Airlines", care oferă acum discount-uri în aceste cazuri.
Doritorii au de unde alege, pentru că există cel puțin patru mari spitale în Coreea, care rezervă fiecare 5% pentru pacienții din turismul medical. Toate acestea au raportat creșteri de 20% în ultimul an, pe segmentul acestor pacienți.
O barieră însemnată în calea dezvoltării turismului medical în Coreea este limba, pentru că sunt foarte rari medicii care vorbesc engleza.
Acum patru ani, veneau în jur de 8.000 de străini pentru a se opera în Coreea, însă anul acesta se așteaptă circa 200.000 de turiști , iar până în 2020, un milion.
Sursa foto: Business Insider
Coreea de Sud, noul rai al operațiilor estetice pentru străini
8 octombrie 2011, 14:29
Ultima modificare în 8 octombrie 2011, 17:29
Chirurgia estetică este scumpă, dacă nu o faci în...Coreea de Sud. Aceasta este noua destinație la modă pentru turismul medical, scrie "Business Insider".
Etichete: chirurgie,
coreea de sud,
turism medical,
turisti straini
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook