Coreea de Sud a anunţat un plan de stimulare a economiei în valoare de 40 miliarde de dolari, fondurile urmând să fie folosite pentru acordarea de sprijin financiar întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea de locuri de muncă şi stimularea pieţei imobiliare, transmite BBC.
Anunţul autorităţilor de la Seul vine în aceeaşi zi în care Oficiul de Statistică a raportat încetinirea ritmului de creştere al economiei la 3,6% în trimestrul doi din 2014, faţă de 3,9%, în primele trei luni ale anului.
A patra mare economie din Asia este puternic dependentă de exporturi, afectate de de redresarea mai lentă a economiei mondiale.
Aceasta este a două rundă de măsuri de stimulare adoptate de Guvernul de la Seul, după ce, în aprilie, a anunţat un pachet de 15 miliarde de dolari menit să revitalizeze economia.
Ministerul de Finanţe de la Seul a înrăutăţit estimările privind avansul PIB-ului în acest an, de la 3,9% la 3,7%, fiind a doua revizuire din ultimele săptămâni.
De asemenea, Banca Centrală a Coreei de Sud a revizuit în scădere prognoza privind evoluţia economiei în 2014, de la 4% la 3,8%, din cauza scăderii încrederii şi a consumului, în urma naufragiului feribotului Sewol în 16 aprilie, care a provocat moartea a peste 300 de persoane, majoritatea liceeni aflaţi într-o călătorie şcolară.
SURSA: Agerpres