Moartea preşedintelui coreean Kim Jong-il repune pe tapet problema unirii Coreei de Sud cu Coreea de Nord, scrie Financial Times.
Majoritatea celor care îşi duc viaţa în zgârie norii din Seul, în birouri moderne, văd uniunea cu Coreea de Nord cea săracă drept un proiect îndepărtat cu costuri nedorite – estimate de analişti al circa un trilion de dolari – şi care ar submina totodată lupta pe care Coreea de Sud o duce pentru a scăpa de sărăcie.
În ciuda acestor temeri, moartea lui Kim Jong-il deschide perspectiva unei perioade politice periculoase în care Coreea de Sud va trebui să calculeze costurile şi oportunităţile aferente unirii cu Coreea de Nord, de care a fost despărţită în anii 40.
Comparaţie cu unificarea Germaniei
Oficialii de la Seul spun că vor să evite o fuziune în stil german, şi mai degrabă ar menţine Coreea de Nord separată pentru decenii, ca pe o enclavă autonomă pentru investiţii.
Între cele două ţări coreene sunt acum diferenţe mult mai mari decât care au existat între RFG şi RDG. Populaţia Germaniei de Est era în 1989 o pătrime din aceea a Germaniei de Vest şi de patru ori mai săracă. Coreea de Nord are însă jumătate din populaţia de 49 de milioane de oameni a Coreei de Sud, iar populaţia acesteai este de 20 de ori mai săracă.
Guvernul Coreei de Sud îi grăbeşte pe oficialii Coreei de Nord să facă reforme economice pentru a netezi calea spre unificare. Într-un interviu acordat Financial Times anul trecut, Lee Myung-bak, preşedintele sud-coreean, cerea confraţilor din Nord să urmeze modelul economic al Chinei. Pentru a accelera procesul, guvernul de la Seul oferă Coreei de Nord circa 40 de miliarde de dolari pentru proiecte de infrastructură, dacă statul renunţă la programul nuclear.
Sub limita sărăciei
În Coreea de Nord, starea infrastructurii este deplorabilă. Furnizarea de cereale se situează anual cu circa un milion de tone sub nivelul normal de cerere, iar potrivit Naţiunilor Unite un sfert din populaţie este înfometată.
Erik Lueth, economist la Royal Bank of Scotland, a observat că una din dificultăţile cheie pentru aducerea de investiţii în Coreea de Nord este faptul că aici capitalul uman este într-o stare mult mai proastă decât în fosta Germanie de Est, adică este pur şi simplu subnutrit.