În 2005, a avut o idee „total năs­trușnică“: aceea de a pleca dintr-o bancă, unde era foarte bine plătită, și a porni propria afacere.

Cori Grămescu a trecut prin toate lecțiile antreprenoriatului, cum s-ar zice: a învățat, a muncit, a performat, iar acum culege roadele. Nu a fost ușor, însă drumul celor zece ani i-a adus satisfacții pe care nu le-ar fi găsit dacă ar fi păstrat statutul de angajat. Astăzi, proprietara LadyFit povestește câteva din momentele care au transformat-o într-una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din industria fitness-ului.

Capital: Au trecut zece ani de când ai făcut pasul în tabăra antreprenorilor, iar acum te pregăteşti să termini MBA-ul.

Cori Grămescu: Da, anul acesta îmi termin MBA-ul pe antreprenoriat, la Maastricht School of Management, filiala din România. A fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în cariera mea de antreprenor. Am aplicat în afacerea mea exact ce am învăţat la MBA. Iar rezultatul a fost că, din noiembrie 2014 până în decembrie anul trecut, am crescut vânzările cu 40%, iar profitul cu 47%. Am făcut optimizare fiscală cu tot ce am învăţat. Estimez că anul acesta ajungem la 250.000 euro cifra de afaceri, ceea ce este extraordinar pentru o sală mică. Am schimbat complet cultura organizaţională la companie, nu mai suntem organizaţi ierarhic.

Capital: Care ar fi următorul pas în dezvoltarea afacerii?

Cori Grămescu: Ne pregătim să ne extindem anul acesta. Vom mai deschide o sală în Bucureşti, cel mai probabil în partea de Nord. Iau în calcul şi varianta de a merge în provincie, dar nu în 2016. În Bucureşti, mi-ar plăcea mult să am o sală mixtă, deşi noi ne-am obişnuit de aproape zece ani să lucrăm numai cu femei.

Capital: La cât va ajunge investiţia în această extindere?

Cori Grămescu: Între 60.000 şi 100.000 de euro. Nu vreau să fie prin creditare, ci din surse proprii. Probabil că banii vor veni din LadyFit. Reinvestim profitul de anul trecut şi din acest an. LadyFit a pornit cu un credit de 10.000 de euro, prin 2006. Pe atunci aveam 22 de ani, iar partenerul meu de afaceri 26. Am investit în această afacere toate economiile noastre. Eu lucrasem într-o bancă, înainte, aveam un salariu bun. Şi poate că nu aş fi renunţat prea curând dacă m-ar fi lăsat să plec trei săptămâni la schi. Şi nu m-au lăsat să-mi iau concediu trei săptămâni. Așa am plecat din bancă. Locul în care a funcţionat sala, prima oară, avea 140 mp. Şi ne încălzeam cu sobe. Erau sobe acolo, iar noi nu aveam bani să le scoatem şi să le înlocuim cu altceva. Plăteam 580 euro chirie pe lună, o sumă foarte mare pentru noi. Dar se afla în centrul Capitalei, banii erau altfel, era înainte de criză, orice mergea. Am semnat atunci un contract pentru o agenţie de publicitate care ne cerea ore exclusive, îşi dorea instructori de Pilates, de Step şi de Tae-Bo. Iar noi nu aveam instructor de Pilates. Şi nu găseam, nu auzise nimeni de Pilates. «Ei bine, şi acum ce facem?». Am descărcat filmuleţe şi cărţi de pe internet şi m-am pus pe învăţat.

Capital: Spuneai că a fi instructor este unul dintre cele mai bune exerciţii de Leadership pe care le poţi face, iar lucrul acesta l-ai învăţat încă de la început, când ai studiat Pilates în Canada.

Cori Grămescu: Da, aşa este. Am studiat mult pe această temă. Citisem atunci de existenţa unui curs în Canada, dar aveau tot felul de reguli: trebuia să ai 900 de ore de practică făcută cu un instructor certificat de ei. Le-am scris şi le-am explicat că nu există intructor certificat de Pilates, în România. Mi-au trimis DVD-uri, urmând să fac singură cele 900 de ore. Am plecat apoi în Canada, în Toronto, pentru că trebuia să am o certificare. A fost o experienţă foarte frumoasă pentru că am văzut ce înseamnă o societate perfect funcțională. M-am întors în ţară şi mi-am dat seama că nu pot să predau în România ce învăţasem acolo: ei predau cu maxim 5 persoane pe grupă, noi cu 20. A trebuit să adaptez, să modific în aşa fel încât să rămână totuşi Pilates.

Capital: Ce alte schimbări au intervenit în primii ani?

Cori Grămescu: În primul rând, după un an şi un pic, am schimbat sediul unde funcţionam. Am găsit un spaţiu la fel de central, unde suntem şi acum. Era în 2007, perioada de boom în România, când erau liste de aşteptare ca să închiriezi ceva. Şi, ca să prind spaţiul la care sunt acum, am închiriat cu 24 euro pe mp. Nu îmi permiteam această chirie. Vreo doi ani am muncit numai să plătesc chiria. Dar am crezut în locul acela. A intervenit apoi o nouă etapă, partenereul meu s-a retras din afacere şi am rămas acţionar unic. După 2008 a fost cumplit de greu. Am rămas cu 80 de cliente, în condiţiile în care aveam chiria de 6.700 euro. Era total nesustebanil. Mi-am renegociat chiria şi am avut noroc de un proprietar care a înţeles că vine criza şi că îmi doresc mult să rămân acolo. Am negociat cu el de la 24 euro pe mp la 13 euro. În 2009, când m-am relansat, ca să se susţină afacerea, predam opt ore pe zi, nu îmi permiteam să plătesc un instructor în plus. Predam alături de celelalte instructoare. Iar dacă în 2009 erau în jur de 200–250 de cliente, pe lună, acum sunt 650–700 în vârful de activitate.

Capital: Crezi că spiritul antreprenorial se moşteneşte?

Cori Grămescu: Eu vin dintr-o familie de antreprenori. Primele mele amintiri din copilărie sunt din această zonă. Ai mei sunt antreprenori din ’90, când tata şi-a dat demisia din Electroputere şi a făcut prima firmă. Aşa am crescut. Am văzut foarte multă muncă acasă. Însă, la un moment dat, mi-am dat seama că viaţa e mai mult decât carieră. Anul trecut, mi-am luat o pauză, m-am mutat un pic din ţară, am locuit în Grecia şi în Franţa. A fost un an sabatic part-time. Iar fetele s-au descurcat foarte bine fără mine. Veneam în ţară când aveam MBA.

Capital: Astăzi, în afară de LadyFit, ce alte activităţi te mai atrag?

Cori Grămescu: Fac mentorat pe nutriţie, o activitate care îmi place foarte mult. Şi predau în continuare Ultimate Pilates, pentru instructori. O altă experiență se referă la faptul că am început să comunic pentru clienţii mari, am jucat în câteva reclame. Practic, lucrez cu agenţii mari de publicitate şi am acces la această lume a lor, fabuloasă, ceea ce m-a determinat să văd lucrurile dintr-un unghi cu totul nou. 

SCURT CV

Cori Grămescu –  32 ani, deține LadyFit;
Prima instructoare de Pilates din România;
Predă Ultimate Pilates pentru in­struc­­tori;
A antrenat mai multe persoane celebre din diverse domenii;
Promovează un stil de viaţă să­nătos.