In timp ce pe toate canalele de informare se confirma, zilele trecute, ca bugetul pentru anul 2000 a fost, in sfarsit, aprobat la Guvern in limitele prevazute de Legea invatamantului (4% din PIB), de la Cabinetul secretarului general adjunct din Ministerul Finantelor, dna Gheorghita Oprea ne comunica: „In prezent, proiectul bugetului de stat pe anul 2000 este in curs de definitivare, acesta urmand a fi transmis Parlamentului pentru aprobare, dupa adoptarea de catre Guvern.
Prin urmare, datele referitoare la bugetul alocat Ministerului Educatiei Nationale pe acest an se vor putea furniza numai dupa aprobarea de catre Parlament a Legii bugetului de stat pe anul 2000 si publicarea acestuia in Monitorul Oficial al Romaniei.”
Trecand peste faptul ca nu se spune nimic diferit in cele doua fraze, doar la atat se rezuma cunostintele specialistilor de la Finante. Prin intrebarile adresate acestora, doream sa aflam date concrete asupra bugetului alocat in anii anteriori, fata de sumele solicitate de Ministerul Educatiei Nationale (MEN), restante la bugetul alocat, distributia bugetara si, eventual, pierderile inregistrate de pe urma grevelor si a mitingurilor desfasurate de cadrele didactice in acest an si in trecut. Dupa ce in fiecare zi biroul de presa ne asigura ca lista noastra cu intrebari „se afla in lucru” pe la mai multe departamente din minister, citim (si nu ne vine a crede!) in finalul adresei primite la redactie: „In ceea ce priveste celelalte probleme la care se face referire in adresa dumneavoastra, mentionam ca Ministerul Finantelor nu detine datele solicitate.” Dar cine altcineva se ocupa de bugetul Romaniei?
Directorii isi fac de lucru
Pentru a realiza o imagine cuprinzatoare a starii invatamantului, redactia a transmis pe fax o lista asemanatoare si la MEN, completata insa cu multe alte intrebari referitoare la acest subiect. Fericit, dupa zeci de asigurari ca mai multi directori din minister „lucreaza” si ei necontenit spre a ne putea informa in mod concret asupra situatiei financiare, materiale si didactice a invatamantului, purtatorul de cuvant Mircea Muresan ne transmite, intr-un tarziu, cateva foi inutilizabile, adunate de pe unde s-a putut. Dar, dandu-ne de inteles ca a facut un mare favor ca ne-a aratat graficul referitor la evolutia bugetului MEN in perioada 1996-2000, inainte de a-si da acordul domnul ministru Marga. Ce sa intelegem de aici? Cumva ca este vorba de o ingradire a unui drept fundamental, acela de informare asupra felului in care este cheltuit banul public sau de o totala lipsa de competenta profesionala din partea celor care raspund de acest domeniu? Si una, si alta!
In mod normal, fiind vorba despre felul in care se utilizeaza banii stransi de la populatie pentru subventionarea invatamantului de stat, toate aceste informatii ar fi trebuit sa existe intr-o baza de date, din care se puteau prelua pe loc. Apoi, cu atat mai mult ca se afla in plin proces de negociere cu sindicatele, domnul ministru Marga ar fi trebuit sa aiba un dosar (daca nu chiar o roaba cu documente) la indemana pentru a putea analiza, in cunostinta de cauza, revendicarile grevistilor. Domnia sa a ales modalitatea cea mai simpla pentru a impaca pe toata lumea: campania politica pe toate canalele de televiziune. Colegilor de la Palatul Victoria le-a fluturat demisia pe sub nas spre a i se aloca patru procente din PIB, creand profesorilor iluzia ca este in stare sa renunte chiar la portofoliu pentru a castiga un drept stabilit prin lege, iar catre elevi si parinti transmitea cu frenezie mesaje prin mass-media privind inceputul reformei in invatamant. In timp ce noi doar ca nu plangeam pe la usa ministerului, cerand sa vedem cum sunt cheltuiti banii cetatenilor, care este situatia materiala a scolilor si profesorilor, ministrul dadea de zor interviuri peste interviuri pe la mai multe televiziuni despre „megatema invatamantului”, „reforma curriculara si compatibilizarea europeana a curriculumului national”.
Ocolind intrebarile ziaristilor zelosi, sub pretextul ca se munceste din greu pentru a se pune in sfarsit bazele reformei, in realitate conducerea ministerului cenzureaza informatii elementare care ar trebui puse la dispozitia tuturor cetatenilor acestui stat. Dar, cum i-ar veni dlui Marga, in febra campaniei politice, sa vorbeasca despre responsabilitatea ministeriala? Sau sa publice o sinteza asupra felului in care a fost gestionat acest sector de activitate? Prezentarea reala a situatiei invatamantului romanesc, dupa zece ani de experimente pe banii cetatenilor si pe pielea unor tineri care n-au nici o vina ca s-au nascut in aceste vremuri, desigur ca nu i-ar aduce nici un castig in alegerile care-l preocupa acum.
Schimbari fara fond
In mod surprinzator, nici reprezentantii cadrelor didactice nu detin informatii de fond, altele decat datele publicate in Monitorul Oficial sau de Comisia Nationala de Statistica. In motiunea „Invatamantul” depusa la Parlament saptamana trecuta, sub semnatura a peste 90 de deputati, se deplange o stare a invatamantului bine cunoscuta deja: salarii mici si intarzieri la plata; lipsa manualelor scolare; perimarea bazei materiale; imposibilitatea achitarii facturilor pentru apa, lumina si caldura; restrangerea drastica a investitiilor; existenta unor spatii insalubre, cu dotari depasite fizic si moral etc. Cine detine insa documentele concrete pe baza carora se fac aceste afirmatii? Si cine controleaza daca sumele alocate pana acum invatamantului au fost folosite cu eficienta si responsabilitate? Este foarte simplu sa te apuci sa faci declaratii presei cum ca „singurul domeniu in care s-au facut schimbari importante este invatamantul”, asa cum ii place purtatorului de cuvant al MEN, dl Mircea Muresan. Vorba este cum face dovada? Cu formulare dupa care urmeaza sa se faca evaluarea spatiilor scolare, asa cum a oferit revistei noastre spre documentare?
Singurele informatii certe despre starea invatamantului raman deocamdata cele din buletinele statistice: scaderea numarului de elevi care frecventeaza scolile, amplificarea abandonului scolar, cresterea numarului de someri proveniti din randul absolventilor si, ce este mai rau, emigratia masiva a tinerilor pregatiti in Romania.