Deci, care a fost proiectul cel mai important al 2activePR anul trecut? ” ”În luna mai a anului trecut, am lansat proiectul New Future – o inițiativă pro-bono adresată micilor antreprenori români, prin care agenția își propunea să selecteze proiecte autohtone, cărora să le ofere consultanță și implementare pentru campaniile de lansare/relansare de produs sau servicii”, ne-a declarat, în exclusivitate, Corina Bârlădeanu. ”Platforma New Future a devenit între timp un proiect permanent, deschis către antreprenorii care îşi construiesc o afacere bazată pe sustenabilitate și grijă față de mediul înconjurător, pe inovație, pe folosirea resurselor locale, pe generarea unui impact pozitiv în comunitatea căreia i se adresează, dar și pe respectul față de furnizori și parteneri”, mai precizează CEO-ul 2activePR.
Proiectul, însă, a crescut ca impact și importanță. ” Am continuat un proces început în 2020 şi anume, ne-am consolidat expertiza pe domenii cât mai variate, astfel încât să operăm şi în domenii mai puţin expuse la criza actuală, cum ar fi tehnologie, industria farmaceutică şi alimentară, responsabilitate şi sustenabilitate etc. New Future progresează, lansând afaceri noi şi un profil complex de antreprenor, pregătit să facă faţa oricărui context, cu integritate, profesionalism şi determinare”, punctează Corina Bârlădeanu.
Ce ne rezervă ziua de mâine? ”Predicţiile mele pot fi sumbre: instrumentele de comunicare pot fi atât de pervertite (vezi scandalul Facebook / Cambridge Analytica ca şi partizanatul reţelelor sociale pe care l-am observat în contextul pandemic) încât, deşi câştiga în eficienţă, pierd în etică. Comunicarea poate înflori şi îşi poate îndeplini scopul doar în măsura în care integritatea informaţiei este asigurată”, mai spune Corina Bârlădeanu.
”Omul de comunicare trebuie să dezvolte o cunoaştere de sine profundă: să ştie care sunt valorile care îl animă şi pe care vrea să le aducă în afacerea să”,
Corina Bârădeanu, CEO 2activePR