Schengen-ul nu a fost niciodată legat de tema migrației
În opinia fostului Comisar European, Corina Crețu, a vorbit despre situația aderării la Spațiul Schengen a României, despre care spune că nu a fost niciodată legată de tema migraţiei. Într-o postare pe conturile de socializare, ea spune că vizita ministrului austriac de interne arată, de fapt, „cât de politizată este aceasta tema”.
„Vizita ministrului de interne din Austria nu face decât sa demonstreze cât de politizată este aceasta tema. Schengen-ul nu a fost niciodată legat de tema migraţiei, nu exista in Regulamente sau in criteriile de aderare tema migrației, care oricum nu e o problema a României.
Este destul de deplasat pentru un ministru să justifice un vot care afectează milioane de oameni și economia unei țări întregi de faptul că a fost descoperită o rețea de trafic de migranți condusă de un român. Nu poți blama o țară întreagă în baza unui exemplu de acest gen.
Capacitatea României de a apăra graniţele externe ale Uniunii Europene nu mai poate fi pusă la îndoiala, iar de 11 ani este clar că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile pentru aderare”, a transmis Corina Crețu într-o postare pe Facebook.
Austria nu va da un vot în favoarea României
Europarlamentarul punctează că Austria are „motive politice de neînțeles” în privința acestui subiect, iar ceea ce a declarat ministrul austriac de interne la București arată clar că „nu va da un vot în favoarea României” anul acesta.
„Schengen-ul nu a fost niciodată legat de tema migraţiei, ci de capacitatea României de a apăra graniţele externe. Este clar că din partea Austriei sunt motive politice de neînțeles. Austria are un cancelar căruia îi e frică să nu îşi piardă puterea şi a folosit această temă pentru a fi împotriva României în Consiliul JAI.
Din nou, ministrul de interne român anunța triumfalist dezghețarea relațiilor cu Austria. Ambasadorul roman a fost retrimis demult din nou la Viena, tot pentru a fi dezghețare relațiile. Care sunt rezultatele acestor gesturi?
Ministrul austriac de interne azi la București declara: „Nu pot să dau o dată pentru intrarea României in Schengen”. Deci pentru mine e clar că acest Guvern nu va da un vot în favoarea României. Cel puțin nu în acest an”, a adăugat fostul comisar european Corina Crețu.