„Prin aceasta modificarea legislativă, dorim să simplificăm modul în care pot fi folosite fondurile europene pentru proiecte culturale, asigurând reguli mai simple şi mai clare pentru beneficiari. Propunerea mea şi a comisarului Navracsics vine ca urmare a discuţiilor purtate în ultimul an cu 10 state membre, între care şi România, pe marginea finanţării prin FEDR pentru proiecte culturale. În opinia mea, astfel de proiecte trebuie încurajate, cu atât mai mult cu cât turismul şi cultura contribuie semnificativ la crearea de noi locuri de muncă şi creştere economică, asigurând, totodată, alternative de existenţă chiar şi în zonele defavorizate”, a declarat Corina Creţu.
În finalul întâlnirii, comisarul european şi-a exprimat speranţa că Parlamentul European şi Consiliul vor sprijini propunerea Comisiei Europene de modificare a Regulamentului pentru Fondul european de dezvoltare regională în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor de patrimoniu cultural, o decizie în acest sens fiind aşteptată pentru începutul anului viitor.
În perioada de programare 2014 – 2020, peste 390 de milioane euro din Fondul european de dezvoltare regională sunt destinate, în cadrul Programului Operaţional Regional, proiectelor de patrimoniu cultural din România. Prin aceste investiţii se urmareşte nu doar creşterea gradului de conservare a obiectivelor de patrimoniu sau a numărului de vizitatori, ci şi conservarea identităţii culturale şi dezvoltarea economică locală.