Europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european, a cerut Comisiei Europene să precizeze dacă există riscul de a nu putea fi prevenite fraudele cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și cu fondurile de coeziune, după ce Curtea de Conturi a României și-a diminuat atribuțiile.
Așadar, în Parlamentul European, continuă dezbaterile cu privire la strategia de utilizare a fondurilor europene pentru perioada 2021-2027.
„Am atras atenția cu privire la fondurile PNRR care se află în pericol de a fi alocate pe criterii de apartenență politică a administrațiilor locale, un fenomen care se află în discordanță cu tratatele care arată că politica de coeziune trebuie să investească în zonele cele mai sărace, cele mai vulnerabile, să reducă decalajele de dezvoltare, nu să le adâncească! În final, mi-am exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care instituțiile naționale de control și audit vor putea controla modul în care sunt gestionați banii europeni.”, a declarat Corina Crețu.
Curtea de Conturi a României și-a păstrat roul de consultant în contextul PNRR
Europarlamentarul a subliniat faptul că, imediat după ce i s-a dat rolul de a controla modul de utilizare a fondurilor din PNRR, Curtea de Conturi a României și-a diminuat atribuțiile, păstrându-și doar un rol consultativ.
„Există cu adevărat riscul să nu ne putem baza pe instituțiile naționale? Există astlfel de îngrijorări și față de alte țări?.”, s-a adresat Corina Crețu reprezentanților Comisiei Europene. Eurodeputatul a amintit că, din perioada de dinainte de 2019, s-a ajuns la concluzia că „aproximativ 20-25% din iregularități și din fraude ar fi putut fi detectate dacă autoritățile naționale și-ar fi făcut treaba”.
De asemenea, plenul Curţii de Conturi a României a aprobat, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, un nou Regulament care vizează activitatea de audit public extern, care a intrat în vigoare începând cu data de 16 ianuarie. Realizat sub pretextul unui proiect derulat cu Banca Mondială, noul regulament taie practic din instrumentele și puterile instituției exact atunci când România primește cele mai mari fonduri europene din istoria sa, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Curții de Conturi.