De asemenea, presa din regiune notează că tarifele la gaze vor ajunge să se dubleze și că se va scumpi şi prețul electricității. „Schimbările se produc dintr-o serie de motive, incluzând termenii furnizării de gaze, energia generată şi exportul de energie electrică”, a declarat Serghei Obolonik, ministrul Economiei din regiune, scrie Agerpres.
Corina Popescu, fost director al Electrica, a fost prezentă pe 18 martie la podcastul „Esențial” moderat de redactorul-șef al Revistei Capital Sorin Andreiana. Ediția în întregime poate fi vizionată pe pagina de YouTube „HAI România”.
Consultantul în energia a vorbit cu această ocazie despre ceea ce se întâmplă peste Prut, în Republica Moldova și Transnistria. În prima zi din an, autoritățile din regiunea separatistă au întrerupt furnizarea de încălzire și apă caldă în gospodării, după ce Rusia a întrerupt furnizarea de gaze prin Ucraina.
Solidaritatea europeană
„La acea presiune, ei au făcut față cu brio”, spune Corina Popescu. „Momentul 1 ianuarie 2025 a fost pregătit anterior, se știa foarte bine că așa se va întâmpla. erau analize făcute, erau scenarii realizate. Colegii din Republica Moldova au beneficiat de ajutorul echipei de la Transelectrica.
Solidaritatea europeană s-a arătat atunci. Recent, în martie, s-a aprobat o finanțare de peste 1,5 miliarde de euro din partea UE. Nu știu dacă această sumă de bani va ajunge pentru a compensa investițiile la care s-a renunțat, dar este o sumă consistentă”, spune fostul director de le Electrica.
Ea subliniază faptul că sistemul energetic al Republicii Moldova nu este unul mare. Pentru o imagine mai clară, consultantul afirmă că se poate compara cu un sistem al unor două județe mai mari din România.
„Acolo trebuie construite lucruri care să le dea lor securitate și independență energetică. Dependența de gazul ieftin ce ajungea prin regiunea transnistreană, apoi energia ieftină produsă cu acel gaz le-a oferit un confort. Și când acesta nu a mai venit, s-au trezit că nu mai au nimic în loc”, adaugă Corina Popescu.
Câștigul Republicii Moldova
Bineînțeles, consultantul în energie a vorbit apoi și despre un câștig, căci acesta există. Spune că oficialii moldoveni din prezent au demonstrat că se poate și fără Rusia. „Au reușit să depășească această criză pentru că familia europeană a stat lângă ei”, a declarat Corina Popescu în cadrul podcastului „Esențial”.
„Însă, ceea ce nu s-a reușit a fost apropierea Chișinăului de Transnistria, relațiile au rămas la fel de reci, căci acolo problemele sunt unele mult mai profunde. autoritățile de la Tiraspol nu spun că au trecut peste situația complicată cu gazele cu ajutorul Republicii Moldova, ci cu sprijinul Uniunii Europene”, adaugă apoi fostul director de la Electrica.