După ce a condus aproape 16 ani departamentul de comunicare al celei mai mari bănci din România, Cornel Cojocaru, unul dintre cei mai cunoscuţi profesionişti în domeniu îi lasă locul mai tânărului său coleg, Ionuţ Stanimir
Ionuţ Stanimir(foto 1) este noul director al departamentului de comunicare din cadrul BCR. El îi ia locul lui Cornel Cojocaru(foto 2), cel care a ocupat această funcţie aproape 16 ani. “Voi continua să lucrez cu BCR în calitate de consultant în comunicare. Am şi mai multe proiecte personale pe care le voi dezvolta de acum înainte.”, ne-a spus Cojocaru. Fostul şef al comunicării din BCR este cunoscut nu numai ca profesionist în domeniu dar şi ca un iubitor al artei pe care a spijinit-o în diverse ocazii. Este unul dintre oamenii care, an de an, acordă, în numele BCR, un premiu în cadrul Galei UNITER. Înainte de a ajunge la BCR, Cojocaru a fost jurnalist la Televiziunea Română.
În vârstă de 30 ani, Ionuţ Stanimir a ocupat în ultimii patru ani funcţia de şef al diviziei de comunicare externă din BCR, iar anterior a lucrat pentru grupul Erste. El a fost între 2006 şi 2009 manager de comunicare în cadrul Erste, coordonând de la Viena comunicarea Erste pentru ţările din centrul şi estul Europei. Stanimir a asistat Erste în campania de comunicare pentru privatizarea BCR din poziţia de account manager si apoi strategic planner al companiei de consultanţă Synergy Communications.