Cornel și Iustina de la Insula Iubirii vor fi părinți. Cei doi au aflat marea veste chiar la ultima ceremonie a focului din cadrul emisiunii. După ce show-ul s-a terminat, cei doi și-au unit destinele în iunie 2024.
Cornel Luchian și Iustina Loghin vor fi părinți
Cornel Luchian și Iustina Loghin, faimoși pentru apariția lor în „Insula iubirii”, au lăsat telespectatorii cu gura căscată după finalizarea emisiunii.
Deși au fost testați de numeroase provocări, iubirea lor a ieșit învingătoare, iar acum, după un an de relație, cuplul a decis să își unească destinele prin căsătorie și să se pregătească pentru venirea primului lor copil.
În cadrul emisiunii, Iustina și Cornel au fost subiecte de mare interes, fiind atât apreciați, cât și criticați. Aventura lor în Thailanda a fost presărată cu momente de intensitate și emoție, culminând cu o veste neașteptată în ultima ceremonie a focului: cei doi vor deveni părinți.
După încheierea filmărilor, în iunie 2024, cei doi și-au oficializat relația printr-o căsătorie pe care o plănuiau încă de dinainte de participarea la show. Acum, Iustina și Cornel așteaptă cu nerăbdare să își întâlnească fetița, Ivana Nectaria.
Cornel Luchian are deja patru copii
Cornel a vorbit deschis despre viitorul său și al Iustinei într-un interviu, exprimându-și dorința de a avea o familie extinsă. Deși are deja patru copii dintr-o căsnicie anterioară, Cornel își dorește să aibă încă cel puțin doi copii, exprimându-și încrederea că Iustina va fi o mamă excelentă.
„Așa cum știe lumea, eu mai am copii, acesta e al cincilea și dacă mă ajută Dumnezeu vreau să mai fac minimum doi. Păi pentru ce trăiesc pe pământul ăsta? Vreau să fac copii, să-i cresc, să-i educ, atâta tot. Iustina cred că o să fie o mamă de nota zece. N-am nici cel mai mic dubiu în privința asta. O cunosc prea bine și știu ce fel de femeie e”, a declarat Cornel de la Insula iubirii, pentru Fanatik.
Cornel Luchian și Iustina Loghin au rămas uniți
În ceea ce privește dificultățile întâmpinate, Cornel a subliniat că, în ciuda momentelor tensionate și emoțiilor puternice, el și Iustina au rămas uniți.
Chiar dacă au fost provocări și reacții emoționale intense, discuțiile mature le-au confirmat că nu există motive pentru a se separa.
Sarcina Iustinei nu a influențat decizia lor de a rămâne împreună, fiindcă erau deja convinși de soliditatea relației lor.
„Ne-a confirmat ceea ce știam noi deja. Ne-am distrat, am făcut ce am făcut și chiar am ieșit împliniți, convinși de ceea ce suntem noi. Asta că a rămas ea însărcinată, nici nu se pune problema. Noi eram siguri că vom ieși împreună. Asta cu însărcinatul a fost după ce s-a dat tot. Noi nu aveam dubii că nu suntem împăcați sau că suntem certați. Ceea ce am făcut noi acolo nu a fost încât să ne despărțim. Au fost chestii de moment la care reacționezi ca bărbat, ca femeie, te superi. Dar dacă stai și discuți la rece toate lucrurile îți dai seama că nu a fost ceva peste care nu putem trece”, a adăugat Cornel.
Iustina Loghin lucrează de acasă
Recent, Iustina a fost criticată de internauți care o acuză că nu muncește și că își cheltuie banii partenerului său de viață.
Concurenta a menționat în timpul filmărilor că, de-a lungul timpului, a primit diverse cadouri scumpe de la cel care acum îi este soț.
Printre acestea se numără operații estetice efectuate în clinici din străinătate și bijuterii de lux.
„Iustina nu lucra de la birou, Iustina lucra de acasă și lucrează și acum de acasă când am nevoie de facturi, de chestii, ea le face acasă de pe computer, nu este nevoie să meargă la birou, ea lucrează de acasă. Eu îi transmit ce am nevoie și ea le face de acasă. Nu e contabilă, mă ajută în firmă cu tot ce avem nevoie, avem contabilă angajată care se ocupă de acte și de toate astea, dar de multe e nevoie într-o firmă. Ea lucra și ca agent imobiliar, dar s-a lăsat. Când s-a întors de la Insula, s-a lăsat de agenție pentru că nu prea mergea acolo. Era agent imobiliar, lucra pe persoană fizică și era și angajată la mine. Iustina de când avea 16 ani lucrează ca angajat”, a transmis Cornel, într-o intervenție live pe pagina de Tik-Tok.