Propunere de arestare pentru Cornel Dinicu
Incediul de la Ferma Dacilor. Anchetatorii propun arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui administrator statutar și a doi administratori în fapt ai societății comerciale care deținea Ferma Dacilor. Incendiul survenit în data de 26 decembrie a avut consecințe tragice, soldându-se cu moartea a șapte persoane. Printre cei vizați se află și Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă, cu consecințe dezastruoase. Ancheta penală aflată în desfășurare examinează toate circumstanțele incidentului și nu exclude nicio variantă posibilă.
„În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ”Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).
Faţă de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile!”, a anunțat, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Conform anchetatorilor, în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au coordonat în mod convergent și sistematic activitățile în cadrul unei persoane juridice, încălcând repetat dispozițiile legale referitoare la desfășurarea activității de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, desfășurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, județul Prahova.
Construcția corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost realizată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. De asemenea, demersurile și măsurile luate pentru intrarea în legalitate au fost efectuate încălcând prevederile legale, inclusiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții.
Unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, și normativelor aplicabile, fără a obține avizele și autorizațiile necesare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără a respecta normele privind securitatea la incendiu, susțin procurorii.
Această situație a creat condițiile pentru izbucnirea și propagarea, la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu care a dus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane. Sursa probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind efectul termic al curentului electric. Societatea comercială era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract din 2014, pentru un consumator non-casnic de tip persoană fizică, cu o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru necesitățile electrice ale unei pensiuni. Procurorii aduc și precizări cu privire la cauzele incendiului.
Ce spun procurorii despre incendiul de la Ferma Dacilor
„Înţelegem să facem şi precizarea că ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), în acest sens fiind efectuate acte de urmărire penală care să lămurească împrejurările concrete ce au condus la iniţierea procesului de ardere.
Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului”, au explicat anchetatorii.
Conform referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, în ipoteza concretizării intenționate a incendierii imobilului (ipoteza pentru care materialul probator existent nu furnizează indicii), întreaga situație descrisă, cu accent pe nerespectarea normelor de securitate la incendiu de către factorii decizionali, îi plasează pe cei trei inculpați în culpă pentru producerea unui dezastru. Această culpă derivă din condițiile descrise, în care, având în vedere nesiguranța spațiilor oferite pentru cazare, șansele reale de salvare a victimelor au fost practic inexistente.
Potrivit anchetatorilor, nerespectarea normelor de securitate la incendiu s-a concretizat în următoarele aspecte: imobilul a fost construit fără autorizație de construcție, mansarda a fost realizată din material lemnos, ușor inflamabil, fără căi de evacuare optime și încadrată în gradul V (cinci) de rezistență la foc (cel mai defavorabil grad). Imobilul a fost intabulat încălcând prevederile legale, pe baza unui certificat de constatare a edificării construcției emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor fundamentale.
Edificarea imobilului s-a realizat fără solicitarea sau obținerea vreunui aviz sau autorizație de la I.S.U. Prahova. Acesta a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu nefuncțională în momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat. Imobilul a fost echipat cu o instalație electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de necesitățile reale ale unui astfel de consumator.