Cornel Dinu a fost operat cu succes joi, 19 septembrie. Acesta suferea e o boală cronică, denumită coxartroză. Este probabil ca „Procurorul” să rămână în spital până luni.
Cornel Dinu a fost operat cu succes
Cornel Dinu, în vârstă de 76 de ani, a fost operat cu succes joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar Elias de Urgență din București.
Fostul mare fotbalist și antrenor a suferit o intervenție pentru coxartroză, o afecțiune cronică a șoldului.
Operația a fost realizată de profesorul Horia Orban, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie. Conform declarațiilor, Dinu va rămâne internat până luni pentru recuperare.
În aprilie, Cornel Dinu a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde urma să fie supus unei intervenții chirurgicale la piciorul stâng. Cu toate acestea, planurile au fost amânate din cauza unei infecții cu COVID-19.
„Intervenția a reușit, vedem mai departe. Totul a fost în parametri. Durează recuperarea, e grea de tot, dar asta e”, a declarat Duckadam, pentru Antena Sport.
Cornel Dinu, o legendă a fotbalului românesc
Dinu, cunoscut sub porecla „Procurorul”, este o legendă a fotbalului românesc, cu o carieră impresionantă atât ca jucător, cât și ca antrenor. Cu 75 de selecții și 7 goluri pentru echipa națională a României, Cornel Dinu a reprezentat România la Cupa Mondială din 1970. De asemenea, a bifat un record de 454 de meciuri în prima ligă pentru Dinamo București, fiind fotbalistul cu cele mai multe apariții din istoria clubului.
Pe lângă activitatea sa pe teren, Dinu a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România în anii 1970, 1972 și 1974, iar între 1992 și 1993 a ocupat funcția de selecționer al echipei naționale. Helmuth Duckadam, fostul portar al Stelei, a comentat intervenția lui Dinu: „Intervenția a reușit, vedem mai departe. Totul a fost în parametri. Durează recuperarea, e grea de tot, dar asta e.”
Ce este coxartroza?
Coxartroza, cunoscută și sub numele de artroza șoldului, este o boală degenerativă care afectează articulația șoldului, provocând degradarea progresivă a cartilajului articular.
Această afecțiune este frecvent întâlnită la persoanele de vârstă a doua și a treia, însă poate afecta și tinerii, în special cei cu predispoziții genetice sau cei care duc un stil de viață solicitant pentru articulații.
Coxartroza este marcată de durere și reducerea mobilității, îngreunând activități simple precum mersul, ridicatul de pe scaun sau aplecatul.
Șoldul este format din capul femural, partea superioară a osului coapsei, care se conectează cu o cavitate concavă din bazin. Această articulație este protejată de un cartilaj articular care facilitează mișcarea lină a oaselor.
În cazul coxartrozei, acest cartilaj se deteriorează treptat, până la dispariția completă, ceea ce duce la frecarea directă a oaselor – provocând dureri intense și limitând mișcările.
De ce apare coxartroza?
Există două cauze principale care contribuie la dezvoltarea artrozei șoldului:
Dimensiunea și rolul șoldului: Fiind cea mai mare articulație a corpului, șoldul suportă o mare parte din greutatea corpului și este expus la o uzură constantă în timpul mersului și altor activități zilnice.
Înaintarea în vârstă: Odată cu înaintarea în vârstă, cartilajul articular se degradează din cauza uzurii naturale. Mișcările zilnice, cum ar fi mersul sau răsucirea în pat, pun o presiune semnificativă pe articulațiile șoldului, ceea ce accelerează procesul de deteriorare.
Simptomele coxartrozei
Simptomele tipice ale coxartrozei includ:
- Durere la nivelul șoldului, care poate deveni severă odată cu progresia bolii;
- Rigiditate: Șoldul devine „întepenit”, limitând capacitatea de mișcare;
- Dificultăți la mers și la desfășurarea activităților zilnice precum ridicatul de pe scaun sau aplecatul;
- Osteofite: Apariția „ciocurilor” osoase care limitează și mai mult mobilitatea.