Finanţatorul clubului de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, va fi pus în libertate sub control judiciar, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins recursul procurorilor DNA Piteşti la decizia Tribunalului Argeş care admisese cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a lui Penescu.
Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins, sâmbătă, recursul formulat de procurorii DNA Piteşti la decizia Tribunalului Argeş care admisese cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a finanţatorului clubului de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, sentinţa fiind definitivă şi urmând să fie pusă de îndată în aplicare
Astfel, în cel mult două ore, Cornel Penescu urmează să părăsească arestul IPJ Argeş.
Prezent la şedinţa de judecată a Curţii de Apel Piteşti, Penescu nu a făcut nicio declaraţie presei nici la venire, şi nici la plecare.
Potrivit legislaţiei în vigoare, după ce va fi eliberat sub control judiciar, Cornel Penescu va avea mai multe interdicţii. Astfel, el nu va avea voie să părăsească ţara, va trebui să se prezinte la instanţele de judecată ori de câte ori este chemat, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuvinţarea Tribunalului Argeş, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte niciun fel de arme. Totodată, îi va fi interzis să meargă la manifestaţii fotbalistice şi să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar ori cu familiile acestora.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, au fost arestaţi preventiv, în 11 mai, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru infracţiuni de corupţie. Penescu şi Făcăleaţă sunt implicaţi în dosarul în care fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş, ambii din Focşani, sunt, de asemenea, arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.
Potrivit DNA, acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, este acuzat de dare de mită, iar directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, este acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită.
SURSA: Mediafax