Corneliu Fecioru a preluat conducerea operaţiunilor Wienerberger în România, fiind membru în Consiliul de Administraţie Wienerberger, vânzări şi marketing, se arată într-un comunicat al companiei.
Noul lider are o experienţă de peste 15 ani în poziţii executive, din care 11 ani în piaţa de construcţii, ocupând funcţii cheie în echipele de management ale unor companii precum Lafarge România şi Gebruder Weiss. Corneliu Fecioru a mai activat şi pe piaţa de blocuri ceramice, făcând parte din echipa de management selectată de fondul de investiţii Advent International pentru a reorganiza activitatea Ceramica Iaşi în momentul preluării.
„Wienerberger a pariat pe piaţa locală din primii ani de activitate în România, a investit peste 75 milioane de euro de la intrarea pe piaţă şi până în prezent, a format o echipă puternică şi a creat toate premisele pentru creştere si dezvoltare durabila”, a adăugatCorneliu Fecioru.
Wienerberger Sisteme de Cărămizi deţine în acest moment trei unităţi de producţie la nivel local, localizate în Gura Ocniţei – Dâmboviţa, Sibiu şi Triteni Cluj. Compania este în acest moment este unul dintre cei mai mari investitori din domeniul producţiei de materiale de construcţii. Principalele produse sunt sistemele de zidărie din gama Porotherm şi Terca.
Sursa: Agerpres