Lupta împotriva noului coronavirus este ”cea mai mare provocare” pe care a cunoscut-o Germania după al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri Angela Merkel într-un mesaj televizat către naţiune, o premieră pentru şefa executivului german aflată la al patrulea mandat, gest la care ea nu a recurs nici măcar în timpul crizei financiare din 2008-2009, transmite AFP.

”De la Reunificarea germană, nu, de la al Doilea Război Mondial, nu a mai existat pentru ţara noastră o provocare ce să depindă atât de mult de solidaritatea noastră comună”, a subliniat Merkel.

”Cred cu fermitate că vom reuşi în această sarcină dacă toţi cetăţenii o vor considera cu adevărat sarcina lor”, şi-a atenţionat ea concetăţenii. Un apel venit în timp ce numeroşi cetăţeni germani, mai ales din rândul tinerilor, tratează cu lejeritate consemnele date de autorităţi pentru limitarea contactelor sociale astfel încât să nu se răspândească şi mai mult epidemia de coronavirus.

Angela Merkel face apel la respectarea regulilor impuse

Merkel a amintit în mesajul său măsurile impuse în Germania şi în Europa, unde libertatea de circulaţie a fost restrânsă pentru a se încerca stoparea pandemiei.

”Pentru cineva ca mine, pentru care libertatea de a călători şi de circulaţie a fost un drept câştigat cu greu, asemenea restricţii nu pot fi justificate decât de o necesitate absolută”, a explicat Angela Merkel, ea fiind originară din fosta Germanie comunistă. ”Într-o democraţie, ele nu ar trebui să fie vreodată decise cu uşurinţă şi numai dacă sunt temporare. Dar (restricţiile – n.red.) sunt în acest moment indispensabile pentru a salva vieţi”, a insistat şefa guvernului de la Berlin.

Ea a lansat aşadar ”un apel” la respectarea regulilor de distanţare socială în Germania, unde însă măsuri ferme de izolare a cetăţenilor nu au fost deocamdată decise de autorităţi, spre deosebire de Italia, Spania sau Franţa.

”Fără strângeri de mână, spălatul riguros al mâinilor şi păstrarea unei distanţe de cel puţin un metru şi jumătate de persoana următoare şi, dacă este posibil, practic niciun contact cu persoanele foarte în vârstă, întrucât ele sunt expuse în mod deosebit”, a amintit Angela Merkel câteva măsuri pe care fiecare ar trebui să le respecte pentru a putea combate această pandemie.

”Nu degeaba experţii spun că bunicii şi nepoţii nu trebuie să se întâlnească în această perioadă”, a insistat ea, sugerând ca, pentru a-i proteja pe vârstnici ,contactul cu aceştia să fie menţinut prin ”apeluri telefonice, e-mailuri şi eventual scriind din nou scrisori”, a insistat ea.

Și Germania se confruntă cu un val masiv de cumpărături

De asemenea, Merkel a criticat cumpărăturile masive observate în supermarketuri. ”Stocarea are un sens (…) Dar cu moderaţie. Acumularea (de produse) ca şi când în curând nu s-ar mai găsi nimic este inutilă şi denotă lipsa de solidaritate”, a punctat Merkel la finalul mesajului său.

În Germania erau confirmate miercuri 11.973 de cazuri de COVID-19 şi 28 de decese, fiind a treia ţară europeană, după Italia şi Spania, în ordinea numărului de infectări cu coronavirus.

Guvernul de la Berlin a instituit luni controale la frontierele Germaniei cu cinci ţări din spaţiul Schengen. Prin urmare, vehiculele venind din Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg sunt controlate de către poliţiştii germani, care nu lasă să treacă decât transportul de mărfuri şi pe lucrătorii transfrontalieri.