Coronavirus! Cea mai tare veste tocmai a venit. Au reușit

O echipă de cercetători de la Universitatea Imperial College din Londra crede că este foarte aproape de a putea dezvolta un vaccin împotriva COVID-19, după ce a fost testat cu succes pe şoarecii din laborator.

Echipa condusă de Robin Shattock, expert în infecţii mucoase şi imunologie, lucrează alături de colegii săi la Paris pentru a testa vaccinul pe maimuţe, iar dacă rezultatele vor fi pozitive ar putea începe testarea pe oameni pentru a putea dezvolta vaccinul în decurs de un an, transmite Agerpres.

Cercetătorul Paul McKay a declarat ziarului „The Daily Express” că au fost analizate rezultatele injectării vaccinului la şoareci în urmă cu o lună şi asigură că „funcţionează foarte bine”. „Dacă primim finanţare pentru testele clinice asupra oamenilor, le vom realiza în iunie”, a spus el, precizând că ideea este ca vaccinul să fie gata pentru a-l administra pacienţilor într-o perioadă de maximum un an.

Laboratoarele din întreaga lume colaborează şi lucrează contracronometru pentru a dezvolta un vaccin anti-COVID-19, deşi se crede improbabil faptul de a putea fi pus la dispoziţie împotriva actualului focar şi că va fi disponibil pentru epidemii viitoare. COVID-19, boala provocată de coronavirusul nou, a provocat peste 5.500 de morţi, majoritatea în China, şi peste 147.000 de cazuri de îmbolnăvire în întreaga lume.