Coronavirus în România. Avem peste 200 de cazuri noi și 2 decese în ultimele 24 de ore. Bilanț de ultimă oră de la Ministerul Sănătății.
Peste 200 de noi cazuri COVID și 2 decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, anunță Ministerul Sănătății.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 206 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 190 mai puține față de ziua anterioară. 48 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 16 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 827 cu 21 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 95 persoane, cu 2 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 95 pacienți internați la ATI, 87 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 56 sunt minori, 55 fiind internați în secții, cu 3 mai mulți față de ziua anterioară și 1 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.
Până astăzi, 67.163 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 22.10.2022 (10:00) – 23.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 2 decese (bărbați), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 2 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani și 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani. Ambii pacienții decedați prezentau comorbidități și niciunul dintre aceștia nu era vaccinat.
Bilanț COVID-19 sâmbătă, 22 Octombrie
Sâmbătă, au fost înregistrate 396 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 81 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 37 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 806, cu 66 mai puţine faţă de ziua de vineri. De asemenea, la ATI sunt internate 93 persoane. Din cei 93 pacienţi internaţi la ATI, 87 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 52 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 3 mai puţini faţă de ziua anterioară. Nu a avut loc niciun deces.
Până sâmbătă, 67.161 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.