Numărul cazurilor noi de COVID-19 este în scădere în Italia, ajungându-se la cel mai mic nivel după cel din 7 aprilie. Din păcate însă, a crescut numărul de decese cauzate de virus, 566 luni, faţă de 431 în ziua precedentă.
Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a crescut luni cu 566, faţă de 431 în ziua precedentă, dar numărul noilor cazuri de infectare confirmate a scăzut la 3.153, după ce duminică a fost de 4.092, a anunţat Protecţia Civilă italiană, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Numărul de cazuri noi de COVID-19 este astfel cel mai mic după cel din 7 aprilie.
Pe de altă parte, numărul total al deceselor provocate de această boală în Italia a ajuns la 20.465, al doilea cel mai mare din lume, după SUA.
De asemenea, numărul total al cazurilor de coronavirus confirmate în Italia a urcat la 159.516, locul trei în lume, după SUA şi Spania, dintre care numai 35.435 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În unităţile de terapie intensivă ale spitalelor italiene se aflau luni 3.260 de pacienţi COVID-19, faţă de 3.343 duminică, cifră aflată în a zecea zi consecutivă de uşoară scădere.
Italia primește ajutor din toate colțurile lumii
O a doua echipă medicală din Cuba, formată din 21 de medici, 16 infirmiere şi un coordonator logistic, a ajuns luni în Italia pentru a ajuta la combaterea pandemiei de coronavirus şi va fi detaşată pe lângă un nou spital instalat la Torino (nord-estul ţării), relatează EFE.
Cei 38 de membri ai brigăzii medicale Henry Reeve pe care Cuba i-a trimis în Piemonte au ajuns luni la ora locală 9:00 la aeroportul Caselle din Torino după ce preşedintele regiunii, Alberto Cirio, a cerut ajutor prin intermediul ambasadei Cubei din Italia.
Brigada este compusă din epidemiologi, anestezişti şi specialişti în reanimare, medici generalişti şi infirmiere specializate în terapie intensivă. Venirea lor în Italia a fost posibilă datorită implicării, la cererea autorităţilor regiunii, a fundaţiei caritabile a ziarului La Stampa, care a închiriat cursa aeriană, şi a firmei de cafea Lavazza.
Din 24 de martie, o altă echipă medicală formată din 37 de medici şi 15 infirmiere lucrează în spitalul de campanie din localitatea Crema, provincia Cremona, din regiunea Lombardia.