Coronavirus: OMS atenţionează Europa: „Nivelul de infectare este alarmant”

Au trecut mai bine de șapte luni de la debutul pandemei de coronavirus, iar cazurile de infectare continuă să crească de la o zi la alta. În acest context, Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă cu privire la situația din Europa.

Nu sosește nicio veste bună de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ci dimpotrivă. Situația pandemiei în Europa „este foarte gravă, cazurile săptămânale au depășit cele raportate atunci când contagierea a atins apogeul pentru prima dată, în martie”. Semnalul de alarmă vine de la directorul OMS Europa, Hans Kluge, care descrie lupta împotriva COVID-19 ca pe o bătălie pe care acum riscăm să o pierdem: „Săptămâna trecută, numărătoarea săptămânală a depășit 300.000 de infectări. Și mai mult de jumătate din țările europene au raportat o creștere a cazurilor cu peste 10% în ultimele două săptămâni”.

Și, în timp ce guvernele încearcă să navigheze între necesitatea de a limita noile infectări și exigența de a nu impune restricții excesive, nivelul de transmitere este „îngrijorător”, iar numărul cazurilor înregistrate în ultimele săptămâni trebuie să servească drept „ceas deșteptător” în Europa, care numără deja 226.000 de victime.

Kluge vorbește, de asemenea, despre lockdown: „În primăvară și la începutul verii am putut vedea impactul măsurilor stricte adoptate. Eforturile noastre, sacrificiile noastre au dat roade”. Cifrele răspândirii Sars-CoV-2 „în septembrie, însă, ar trebui să folosească drept semnal de alarmă pentru noi toți”.

Europa începe să se descurce

În ciuda numărului în creștere, scenariul ar putea fi mai puțin alarmant decât era de așteptat: comparativ cu luna martie, Europa are acum o capacitate mai bună de testare și de gestionare din punct de vedere terapeutic și – mai presus de toate – statisticile îi includ și pe asimptomatici. Totuși, nimeni nu pare să vrea să ignore avertismentul OMS, care reiterează, de asemenea, necesitatea menținerii izolării timp de 14 zile pentru cei care au contractat virusul.

În acest moment, cel puțin 92 de vaccinuri sunt supuse testelor preclinice pe animale, în timp ce alte 40 sunt testate pe oameni; dintre acestea, însă, doar 9 au ajuns deja la faza 3, cea a testării pe mii de voluntari. Printre acestea, vaccinul companiei Moderna, care joi, dezmințind efectiv promisiunea lui Trump, a spus că dacă totul va merge bine, „va putea livra 100 de milioane de doze guvernului american în primele luni ale anului 2021”. În așteptarea vaccinului, pentru a combate al doilea val, în Europa sunt țări care revin la lockdown. În Franța, în departamentele Lyon și Nisa, care au în prezent cele mai grave situații, vor fi adoptate noi măsuri restrictive până sâmbătă, precum închiderea barurilor sau interzicerea adunărilor publice, notează La Stampa. 

În Marea Britanie, o altă țară europeană care a redus carantina la 10 zile, restricţiile punctuale se întorc pentru aproape 2 milioane de persoane din nord-estul Angliei. O măsură deja reintrodusă în ultimele săptămâni în orașe precum Birmingham, Bolton sau Leicester și în unele zone din Scoția și Țara Galilor pentru un total de 10 milioane de oameni. De asemenea, se așteaptă restricţii și la Madrid și în regiunea sa, epicentrul epidemiei din Spania, care vor intra în vigoare în weekend.

În Italia se înregistrează o ușoară creștere a infectărilor, care în 24 de ore au crescut de la 1.452 la 1.585 pe zi, cu un număr mai mult sau mai puțin stabil de teste, 101.000, cu o mie mai multe decât joi. Totuși, sunt și 13 decese și alte 63 de persoane spitalizate în secțiile obișnuite, în timp ce la terapie intensivă sunt ocupate încă cinci paturi față de joi. În ceea ce privește restul lumii, creșterea cazurilor continuă în India care, după ce a trecut bariera celor 5 milioane de infectări, a înregistrat un record de aproape 100.000 de cazuri în 24 de ore. Și, vineri, Israel devine prima țară din lume care reintroduce lockdown total.