Un studiu recent vine cu noi date extrem de îngrijorătoare privind categoriile de persoane cele mai expuse noului coronavirus. Anumite persoane prezintă un risc mult mai mare de a se infecta cu COVID-19 faţă de restul populaţiei.
Personalul medical a prezentat, în aprilie, un risc de aproape 3,5 ori mai mare de a contracta maladia COVID-19 în comparaţie cu restul populaţiei, potrivit unui studiu publicat sâmbătă, care a dezvăluit şi riscuri mai ridicate pentru angajaţii sanitari proveniţi din rândul minorităţilor etnice, informează AFP.
Noul studiu, publicat în The Lancet, a analizat datele medicale introduse de utilizatori într-o aplicaţie specială pentru smartphone, între 24 martie şi 23 aprilie în Marea Britanie şi Statele Unite, apoi a comparat riscurile de a contracta această boală prezentate de personalul medical aflat în contact direct cu pacienţii şi de restul utilizatorilor.
Numărul de cazuri confirmate cu COVID-19 a fost de 2.747 la 100.000 de angajaţi sanitari care foloseau aplicaţia şi de 242 la 100.000 de utilizatori din populaţia generală.
Risc chiar şi de 5 ori mai mare pentru personalul medical din anumite minorităţi etnice
Ţinând cont de diferenţele de acces la testare dintre personalul medical şi restul populaţiei, autorii cercetării „estimează că angajaţii sanitari sunt de 3,4 ori mai susceptibili de a fi testaţi pozitiv cu COVID-19”.
Riscul a fost chiar şi de cinci ori mai mare pentru personalul medical „provenit din rândul minorităţilor etnice, în special din comunităţile de culoare şi asiatice”, chiar şi atunci când se ţine cont de factorul antecedentelor medicale, au precizat autorii studiului.
„Rezultatele noastre confirmă inegalităţile structurale în faţa COVID-19. Angajaţii sanitari proveniţi din rândul minorităţilor sunt mai susceptibili să lucreze în condiţii clinice mai riscante, cu pacienţi suspectaţi sau confirmaţi cu COVID-19, şi care au un acces mai redus la material de protecţie adecvat”, a declarat Erica Warner, profesoară la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard şi medic la General Hospital Massachusetts, potrivit Agerpres.
Riscurile reprezentate de echipamentele de protecţie inadecvate
În mod deloc surprinzător, inegalităţile constatate în privinţa accesului la măşti, mănuşi, halate şi alte echipamente de protecţie reprezintă, de asemenea, un factor de risc important.
Angajaţii din domeniul medical care folosesc un material „inadecvat” se confruntă cu un risc de 1,3 ori mai mare decât aceia care spun că au acces la echipamente satisfăcătoare, au precizat autorii cercetării, adăugând că studiul a fost realizat într-o perioadă de penurie a acestor echipamente.
De asemenea, studiul arată că o treime (33%) din angajaţii sanitari proveniţi din rândul minorităţilor nu au acces la material de protecţie adecvat (sau trebuie să îl refolosească), spre deosebire de ceilalţi angajaţi din sectorul medical, în rândul cărora acest procent a fost de 25%.
Aproximativ 2,6 milioane de utilizatori din Marea Britanie şi 182.408 din Statele Unite au fost incluşi în acest studiu, în debutul său. După eliminarea persoanelor care au utilizat aplicaţia mai puţin de 24 de ore şi a celor care au fost testate pozitiv încă de la început, 2,1 milioane de persoane au participat la această cercetare, din care 99.795 au dezvăluit că sunt lucrători sanitari aflaţi în contact direct cu pacienţii.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea