Coronavirusul face prăpăd în Iran. Şaptezeci şi şapte de persoane au decedat şi 2.336 au fost infectate cu noul coronavirus, a anunţat viceministrul iranian al Sănătăţii, Alireza Raisi, în cadrul unui comentariu transmis marţi de televiziunea de stat.
Iran a raportat cel mai mare număr de decese provocate de coronavirus în afara Chinei, ţara în care a apărut noul virus.
La nivel mondial, epidemia a afectat peste 90.000 de oameni, dintre care peste 3.100 au murit, scrie Agerpres.
Ce pregătește România
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, că autorităţile române sunt în dialog cu cele din Ucraina pentru verificarea traseului cetăţeanului ucrainean infectat cu coronavirus şi pentru obţinerea datelor necesare demarării unei anchete epidemiologice pe teritoriul României.
Ucraina a confirmat un prim caz de infectare cu coronavirus, a declarat, marţi, pentru Reuters, Ihor Kuzin, directorul interimar al Centrului pentru sănătate publică din cadrul Ministerului ucrainean al Sănătăţii.
Bărbatul a fost internat sâmbătă în oraşul Cernăuţi (vest), după ce a călătorit în Ucraina din Italia, prin România, a precizat Kuzin.
Pacientul se află într-o stare stabilă, iar soţia acestuia s-a plasat în izolare la domiciliu, a adăugat ministrul adjunct al Sănătăţii, Viktor Liaşko.