Pandemia COVID-19 a cauzat moartea a peste 15.000 de persoane în Europa, potrivit unui bilanţ realizat de agenţia France Presse pe baza surselor oficiale, joi la ora 17:00 GMT.
În total, în Europa au fost recenzate 15.500 de decese din cauza infectării cu noul coronavirus, dintre care majoritatea în Italia (8.165), Spania (4.089) şi Franţa (1.331), ţările europene cele mai lovite de pandemie.
Italia a trecut, joi, 26 martie 2020, de pragul de 80.000 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 6.153 de persoane s-au îmbolnăvit. Sunt mai multe cazuri raportate decât în ziua precedentă.
Totodată, în acest interval de timp, Italia a înregistrat un număr ușor mai scăzut de decese: 662 față de 683 anunțate miercuri, conform Agerpres.
Italia rămâne țara cea mai afectată
În total, Italia a depistat până acum 80.539 de cazuri de Covid-19, iar 8.165 dintre aceste persoane au murit. Este, de departe, țara cu cel mai grav bilanț al deceselor.
Pe de altă parte, 10.361 de persoane s-au făcut bine, astfel că în prezent Italia are 62.013 cazuri active de Covid-19. Din păcate, 3.612 dintre acestea sunt cazuri grave.
Cu 268.191 cazuri de contaminare declarate oficial, Europa este continentul unde pandemia COVID-19 progresează cel mai rapid.
Primul caz de infectare cu noul coronavirus a fost raportat în provincia Hubei, din centrul Chinei, la finalul lunii decembrie 2019.