Coronavirusul face ravagii în Grecia. Masca de protecție ar putea redeveni obligatorie

mască de protecție

SURSA FOTO: Dreamstime

Vești de ultimă oră pentru românii care vor să călătorească în Grecia în următoarea perioadă. Pandemia de coronavirus a revenit în forță, iar experții se tem că ar fi nevoiți să ia măsuri drastice precum obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise.

Vești de ultimă oră pentru cei care vor să călătorească în Grecia. Destinația preferată a românilor se confruntă cu un val de infectări cu noul coronavirus, care ar putea duce la impunerea de noi restricții printre care și obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise.

Pandemia de coronavirus a revenit în forță în Grecia, odată cu sezonul estival. Traficul s-a intensificat, dar și activitățile tinerilor care au vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

Organizația Națională de Sănătate Publică susține că cele două aspecte menționate anterior sunt principalii factori care au declanșat o explozie a numărului de infectări în Grecia, scrie Kathimerini.

Record de infectări cu noul coronavirus în Grecia

O reacție în acest sens a venit și din partea președintelui organizației, Theoklis Zaoutis, dar și de la expertul în epidemiologie și medicină preventivă, Dimitris Paraskevis. Cei doi au prezentat în cursul zilei de luni la Atena, în cadrul unei ședințe de informare de urgență o serie de cifre sumbre.

Mai exact, conform celor doi experți, numărul cazurilor active de coronavirus din Grecia ar ajunge undeva la  150.000 și 200.000. În ceea ce privește zonele cele mai afectate, Paraskevis a precizat că cea mai mare creștere a numărului de cazuri se înregistrează în insulele Ionice și în sudul Mării Egee, precum și în Creta, dar și în Atena.

Referitor la situația din spitale, oficialii Organizației Naționale de Sănătate Publică, sunt îngrijorați de o creștere destul de mare. Mai exact, sursele citate susțin că numărul persoanelor internate în spitale, dar și a celor intubați a înregistrat o creștere semnificativă în ultimele trei săptămâni.

Masca de protecție, din nou obligatorie în spațiile închise

Pe de altă parte, oficialii Organizației susțin că până acum, sistemul de sănătate publică nu este încă supus unei presiuni prea mari, însă nu ar fi exclus ca lucrurile să se schimbe odată cu evoluția nefavorabilă a situației.

Având în vedere modul în care coronavirusul se extinde în Grecia însă, președintele Organizației Naționale de Sănătate Publică precizează că comitetul de experți care consiliază guvernul, ar urma să vină cu o recomandare privind purtarea măștilor de protecție.

Mai exact, sursa citată susține că masca de protecție ar trebui să redevină obligatorie în toate locurile publice închise, cum ar fi supermarketurile și magazinele.