Potrivit informațiilor, până la ora locală 9.00 pe 23 aprilie au fost efectuate 583.496 de teste, dintre care 23.560 de teste pe 22 aprilie, realtează Reuters şi AFP, citate de agerpres.

În total au fost testate în Marea Britanie 425.821 de persoane, din care 138.078 au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Bilanţul total al deceselor legate de pandemia de COVID-19 este în Marea Britanie de 18.738.

Pe de altă parte, bilanţul autorităţilor nu ţine cont de azilurile de bătrâni unde, potrivit reprezentanţilor sectorului, mai multe mii de persoane în vârstă au murit.

Vârful pandemiei în Marea Britanie

Totodată, ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a declarat miercuri că ţara se confruntă cu un „vârf” al epidemiei.

În Marea Britanie, izolarea instituită pe 23 martie urmează să se prelungească cu cel puţin două săptămâni în Marea Britanie, unde premierul Boris Johnson, ieşit din spital pe 12 aprilie, se află în continuare în convalescenţă după ce a fost infectat cu COVID-19.

În ciudat presiunii în creştere, guvernul nu intenţionează deocamdată nicio relaxare, spre deosebire de alte ţări europene.

Executivului britanic i se reproşează întârzierile în efectuarea de teste şi lipsa de echipamente de protecţie pentru personalul medical.