Coronavirusul i-a speriat. Pensionarii au renunțat la a mai merge în vacanță

teste COVID-19

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Numărul crescut de cazuri cu coronavirus i-a făcut pe mai mulți să renunțe la vacanțele pe care le-au planificat. Aceștia preferă să se protejeze împotriva COVID-19.

Concret, este vorba despre pensionarii care pot beneficia de bilete de tratament eliberate de Casa Națională de Pensii. În acest an, mai mulți pensionari au decis să renunțe la aceste bilete pe fondul numărului crescut de cazuri cu coronavirus.

În plus, pensionarii care deja și-au luat bilet au decis să renunțe la vacanță în ultima clipă. Județul Mureș se numără printre județele care au înregistrat o scădere a cererii de bilete de tratament.

Astfel, Eugenia Neagoe, directorul Casei Județene de Pensii Mureș, a declarat că numărul total de cereri depuse este mult mai mic decât în 2019. Aceasta a mai spus că a avut și bilete returnate și că oamenii se uită la televizor și se sperie de numărul crescut de cazuri.

”Numărul total al cererilor depuse este de 3.800, practic suntem la jumătatea numărului de cereri de anul trecut și pe fiecare serie, de când am reluat activitatea, am avut bilete returnate Casei Naționale și după ce le-am dat bilete, până să plece, oamenii s-au răzgândit. Se uită la televizor, văd că e în creștere numărul infectaţilor, copiii se sperie, nu-i mai lasă.”, a spus Eugenia Neagoe, directorul Casei Județene de Pensii Mureș, citată de Radio România Târgu Mureș.

Situația coronavirus în România

Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 62.547 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

30.311 pacienți au fost declarați vindecați și 6.497 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.729 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.08.2020 (10:00) – 10.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.763. Dintre acestea, 476 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.385.334 de teste. Dintre acestea 6.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.738 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 1.869 la cerere.

Sursa foto: Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea