Trebuie menționat că numărul deceselor provocate de infamul coronavirus a crescut la 2.293, cu 24 de noi decese raportate, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Sănătăţii.
Când va fi văzut impactul restricțiilor
Din numărul de cazuri suplimentare, 5.394 sunt infecţii confirmate în ultimele trei zile iar 1.564 au fost confirmate anterior, însă abia apoi adăugate la bilanţ, a transmis ministerul.
Şaizeci la sută din noile cazuri au fost înregistrate în zona metropolitană a capitalei Manila, care a fost din nou plasată în carantină, împreună cu alte patru provincii din jur, până săptămâna viitoare.
Măsurile de izolare stricte au fost impuse după ce 80 de asociaţii medicale care reprezintă mii de doctori şi de infirmieri au semnat un comunicat în care solicită o nouă mobilizare anti-COVID. Trebuie menționat că după cinci luni spitalele sunt suprasaturate iar personalul medical este copleşit.
De asemenea, în mijlocul solicitărilor de extindere a măsurilor până la sfârşitul lunii, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Maria Rosario Vergeire a declarat că impactul restricţiilor mai stricte nu se va vedea imediat.
„Este posibil să dureze trei săptămâni înainte să putem vedea efectele acestor măsuri instituite în prezent”, a transmis Maria Rosario Vergeire.