Indicele general al bursei de la Milano înregistra, luni dimineaţa, o scădere de 4%, cea mai mare depreciere înregistrată de bursele europene, după ce creşterea numărului cazurilor de infecţie cu coronavirus în afara Chinei a dat naştere la îngrijorări că epidemia va avea un impact mai mare asupra economiei mondiale decât se anticipa anterior, transmite Reuters.
Acţiunile companiilor cotate la bursa de la Milano ar urma să înregistreze cea mai mare scădere procentuală de după luna iunie 2016, în condiţiile în care Italia a înregistrat cele mai multe cazuri de infecţie cu coronavirus din Europa iar patru oameni au decedat în ultimele zile.
Indicele bursier pan-European STOXX 600 precum şi toţi indici bursieri importanţi din regiune înregistrau scăderi de peste 3%. Printre acţiunile din STOXX 600 cu cele mai slabe performanţe se numără titlurile companiilor aeriene, EasyJet, Ryanair, Air France şi Lufthansa înregistrau scăderi cuprinse între 7% şi 9%. Indicele care regrupează acţiunile companiilor europene din sectorul turismului şi petrecerii timpului liber afişa şi el o scădere de 4,5%.
Investitorii aşteaptă acum publicarea datelor Ifo pentru februarie privind încrederea companiilor germane în economie
Atenţia investitorilor se îndreaptă acum spre publicarea datelor Ifo pentru luna februarie privind încrederea companiilor germane în economie, analiştii mizând pe o reducere de la 95,9 puncte în ianuarie până la 95,3 puncte în februarie, potrivit Agerpres.
„Din cauza faptului că numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus a crescut la finele lunii februarie, este posibil ca impactul asupra încrederii să nu se reflecte în sondajul Ifo”, subliniază analiştii de la UniCredit.
Acţiunile clubului de fotbal Juventus au înregistrat scăderi de 9% după ce liderul din Seria A a raportat o pierdere netă de 50,3 milioane de euro în prima jumătate a anului fiscal în curs. De asemenea, acţiunile băncii Barclays au scăzut cu 5,6% după ce cotidianul Financial Times a scris că banca britanică va demara procesul de căutare al unui nou director general care să îl înlocuiască pe CEO-ul Jes Staley.