Cunoscutul psihiatru, Gabriel Diaconu, a vorbit pe larg despre efectele negative pe care le provoacă COVID, pe termen lung.

‘Liniștea. Fără patimă ori părtinire, despre sechelele COVID. Sau, cum i s-a spus, ”long COVID”.

Trebuie s-o spun, înainte de-a intra în miezul problemei, că studiul sechelelor oricărei boli nou intrate în catalogul cunoașterii medicale nu poate progresa decât odată cu timpul. Secvența este aceeași, de la raportări anecdotice, studii de caz, apoi explorări naturalistice (serii de cazuri), respectiv cohorte largi unde fenomenul poate fi studiat mai în detaliu.

În același timp, premisele inițiale contează foarte mult. Voi căuta să demonstrez, în următoarele, prin ochii psiho-traumatologului, de ce long-COVID există și e, probabil, o consecință directă a infecției cu ”noul coronavirus”, dar și de ce multiple de seturi de semne și simptome sunt în mod eronat numite ”long-COVID”, câtă vreme ele țin mai degrabă de provincia psihiatriei, și au drept urmare de-a face mai mult cu trauma psihică dată de COVID, nicidecum cu virusul în sine”, a scris specialistul pe pagina sa de Facebook.

Care sunt cele trei brațe ale bolii

El a avertizat asupra sechelelor autentice. Gabriel Diaconu a indicat că COVID-19 este o boală cu trei brațe. Primul braț este afectarea căilor respiratorii, respectiv pneumonia COVID. Al doilea braț este inflamația sistemică, respectiv vremelnic identificata ”furtună de citokine”, cu diverse manifestări de organ. Iar al treilea braț este tulburarea coagulării, cu favorizarea apariției micro-trombilor, și deci – previzibil – unor zone de scădere dramatică a perfuziei unor organe, deci simetric riscul să apară infarctizări. Organele țintă, predilecte pentru ele sunt, dincolo de plămânii înșiși, inima și creierul.

„E crucial să observi, de aici, că ravagiile formelor medio-severe lasă în urmă instabilitate.

Plămânii pot rămâne cu zone de fibroză pulmonară, spre exemplu. În mod obișuit consistența plămânului este elastică. El trebuie să expansioneze în inspir, să se ”umfle” la propriu” cu aer care pătrunde în alveolele pulmonare. Alveolele sunt susținute în forma lor de un țesut elegant constituit, de consistența unui latex (deși analogia e imperfectă). Înlocuiește acel țesut cu unul similar unei cămăși vechi și vei vedea că nu poți umfla baloane prin el. Un plămân care nu se umflă devine, din punct de vedere aerifer, mort. Adică ”nu umblă aer prin el”. El continuă să fie, biologic, hrănit cu sânge, doar că nu participă la schimbul de gaze.
Sunt mulți pacienți care supraviețuiesc COVID-19 dar rămân fie, funcțional, doar într-un plămân, fie cu diverse grade de insuficiență respiratorie. Unele sunt atât de grave încât necesită suport îndelungat, sau permanent, de oxigen”, a continuat acesta.

Riscul de infarct sau accident vascular cerebral este de 2 – 3 ori mai mare

El a avertizat că riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral este de 2 – 3 ori mai mare în perioada de stare a bolii, mai ales dacă persoana are factori care-l vulnerabilizau anterior. E de altfel motivul pentru care tratamentul cu anticoagulante se instituie precoce (lucru care nu era cunoscut de la început). Dar, și după convalescență, sunt unele studii care arată că acest risc persistă pentru 3 – 6 luni după aceea, deci oamenii trebuie monitorizați atent, respectiv au nevoie de un bilanț al coagulogramei și probelor de inflamație.

„Drama long COVID este că, în acele cazuri cu inflamație sistemică susținută, bariera creier-sânge, o structură înalt specializată care protejează țesutul nervos de infecții ale organismului, cedează. Drept urmare există posibilitatea, ipotetică dar plauzibilă, a infectării creierului de către SARS-CoV-2. Mai multe studii de laborator deja au confirmat capacitatea patogenului de-a se replica în celula nervoasă.

E de altfel motivul pentru care, mult timp după boală, unii oameni rămân cu anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului). Dar poți intui și că manifestările la distanță de tip post-encefalitic, cum ar fi pierderile de memorie, dificultățile uneori severe de concentrare sau alte simptome nespecifice (migrene, cefalee, probleme de echilibru șamd) fac parte dintr-un sindrom neurologic sechelar care crează dizabilitate”, a spus el.

Ce se dau cantități foarte mari de oxigen

Diaconu a arătat că un întreg capitol ar putea fi rezervat consecințelor tratamentului de forță administrat în COVID-19 de gravitate medio-severă, pentru că, pentru salvarea vieții, medicii acționează ”eroic”.

„Drept urmare, în COVID, dăm cantități foarte mari de oxigen, cantități mari de cortico-steroizi, cantități mari de anti-coagulant. Toate aceste medicamente / remedii/ strategii comportă riscuri, și lasă urme. Menționez aici doar consecințele psihiatrice ale folosirii cortizonului, similare altor boli unde e tratament de primă intenție (în mielite acute, în pusee de scleroză multiplă, în neurite etc). Depresie, psihoză, anxietate sunt doar trei repere din partea întunecată a steroizilor, fie și corect administrat, și am avut eu însumi cazuri unde terapia a generat viață post-COVID, dar psihopatologie post-COVID.

Finalmente, și ajungem la acea pleiadă de semne și simptome ”light-long-COVID”, despre care eu propun că nu sunt cauzate de agresiunea biologică, dar mai degrabă de cea psihologică”, a scris psihiatrul.

Cuvântul cheie aici este teroare

El a avertizat că suntem departe, la nivel planetar, de-a fi rezolvat pandemia de COVID-19. Mai mult, suntem înfrânți, conceptual și comunicațional, în ce privește infodemia de dezinformare pe acest subiect.

„Drept urmare este de așteptat că mulți oameni, la început, au fost cuprinși de teroare într-un vacuum informațional, dar ulterior teroarea i-a cuprins tocmai pentru că vidul de cunoaștere era umplut de teorii ale conspirației.

Cuvântul cheie aici este teroare.

Propunerea mea este că asistăm la o epidemie paralelă, deocamdată ne-sancționată, de tulburare de stress post-traumatic complexă (PTSDc), ale cărei manifestări circumscriu fidel, și complet, toate acele elemente de ”long-COVID” nespecific descrise în literatură. Mă uimește, deocamdată, pasivitatea comunității psihiatrice la nivel mondial, dar acesta e alt subiect’, a spus acesta.