Potrivit acestuia, în cazul în care țările vor ridica restricțiile, impactul economic ar putea fi mai puternic.
„Dacă țările se grăbesc să ridice restricțiile, coronavirusul ar putea reapărea și impactul economic ar putea fi mai sever și mai prelungit”, a spus Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Totodată, doctorul a subliniat ideea că „cel mai bun mod pentru ca țările să pună capăt restricțiilor și să le atenueze efectele economice este să atace coronavirusul cu un pachet de măsuri agresive și cuprinzătoare despre care am vorbit deja de nenumărate ori: identificăm pacienții, testăm, izolăm, tratăm fiecare caz și urmărim contacții”.
Peste 1 milion de oameni infectați
Vineri, OMS a confirmat că peste un milion de persoane au fost infectați cu coronavirus de decembrie 2019, de când a apărut problema.
„Mai mult de un milion de cazuri au fost raportate la OMS. Avem și 50.000 de decese”, a adăugat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de 20min.es, cotidian spaniol.
Deasemenea, șeful OMS atrage atenția și a solicitat tuturor țărilor să trateze gratuit pacienții cu Covid-19.
„Dacă oamenii renunță la îngrijiri pentru că nu și le pot permite, nu numai că își fac rău lor înșiși, dar fac ca pandemia să fie mai dificil de controlat și pun societatea în pericol”, a avertizat el.