Cu zona euro în mijlocul unui al doilea val al pandemiei, se poate face o predicție economică pentru acest an, cu un grad considerabil de încredere, scrie NationalInterest.

În acest context pandemic, divergența economică dintre țările membre UE mai bogate și cele mai sărace crește într-un ritm și mai rapid decât a făcut-o în ultimul deceniu.

Chiar înainte de izbucnirea pandemiei coronavirusului, zona euro se caracteriza printr-o divergență economică în creștere între țările prospere din nord și statele din sud, confruntate cu provocări economice.

Acest lucru poate fi ilustrat prin contrastul dintre performanțele economice ale Germaniei și a Italiei din ultimul deceniu. În timp ce, la începutul lui 2020, economia germană era cu aproximativ 12% peste vârful Marii Recesiuni Economice dinaintea lui 2008, economia Italiei se lupta să recâștige acel vârf.

O mare parte a performanței economice divergente din trecut dintre Italia și Germania se datorează euro. Și faptului că Italia, o țară foarte îndatorată, a fost forțată să se angajeze într-o perioadă prelungită de austeritate bugetară, în timp ce Germania nu.

Fiind blocată în „cămașa de forță” euro, Italia nu mai putea deprecia moneda pentru a compensa efectele economice negative ale politicilor de austeritate bugetară. De asemenea, o economie italiană sclerotică nu și-a mai putut restabili competitivitatea în fața unei economii germane extrem de productive, prin deprecierea monedei, așa cum o făcea înainte de aderarea la euro.

Modul imediat prin care pandemia crește și mai mult divergența economică între țările sudice și nordice ale zonei euro se face prin impactul acestor două zone economice în moduri complet diferite. Țările Club-Med din Europa – Grecia, Italia, Portugalia și Spania – au economii în mare măsurpă dependente de turism.

Nu este și cazul Germaniei. Potrivit FMI, coronavirusul a devastat industria turistică, iar asta a făcut ca și economia italiană și cea spaniolă să se fi contractat cu peste 10% în 2020. Între timp, se estimează că economia germană s-a contractat cu doar aproximativ jumătate din acest procent.

Potrivit NI, răul și mai mare pe care îl va face o va face acum pandemia țărilor din sudul Zonei Euro este că le va pune finanțele publice pe o cale și mai nesustenabilă decât înainte. Italia ar putea fi cel mai bun exemplu.

Pandemia nu a determinat doar creșterea deficitului bugetar al guvernului italian la aproximativ 10% din PIB. Ci și creșterea proporției datoriei publice italiene față de PIB la peste 160% sau la cel mai înalt nivel din ultimii 150 de ani.

Banca Centrală Europeană menține în prezent economiile italiene și spaniole pe linia de plutire, pregătindu-se să cumpăre o cantitate nelimitată de obligațiuni ale guvernelor. E totuși puțin probabil ca BCE să continue să facă asta la nesfârșit, fără a cere ca Spania și Italia să se angajeze la un moment dat să strângă cureaua.

Iar asta ar putea însemna că în anii următori, divergența economică deja mare dintre statele nordice și cele sudice ale Zonei Euro va deveni și mai accentuată.

Dacă experiența crizei datoriilor suverane din Zona Euro din 2010 ne-a învățat ceva, atunci se poate anicipa că performanța relativ slabă a periferiei economice a Zonei euro va trece printr-o nouă perioadă de instabilitate economică și politică.

O modalitate prin care această instabilitate ar putea fi eliminată ar fi ca Zona Euro să treacă la o uniune politică și fiscală deplină. Care să facă din euro o monedă mai viabilă decât e în prezent, concluzionează NI.