Un număr de 4.000 de oportunităţi de carieră au fost puse în ofertă de multinaţionalele cu operaţiuni în România, timp de două zile, la Targul de joburi - Angajatori de TOP, găzduit vineri şi sâmbătă, de Sala Palatului din Bucureşti.
In comparaţie cu ediţia din toamna anului 2014, târgul de primăvară este unul mult mai dinamic, atât din perspectiva oportunităţilor de carieră, al numărului de companii prezente şi al domeniilor în care sunt deschise poziţii de recrutare: IT&C, vânzări, Servicii şi BPO, Inginerie, Marketing şi Financiar-Bancar, arată organizatorii.
Absolvenţii de studii superioare aflaţi în căutarea unui loc de muncă au 4.000 de oportunităţi de carieră, oferite direct de 100 de companii sau de peste 300 de specialişti în recrutare.
Programul Târgului include 80 de programe de internship & trainee şi 33 de conferinţe şi workshop-uri.
Conferinţele şi seminarile în care au fost lansate programe adresate tinerilor au fost organizate, între alţii, de DB Schenker, Hewlett-Packard, McDonald's Romania, Kaufland Romania, KMG International (Rompetrol), Accenture, Stefanini (Business Email Writing Skills @ Stefanini), Coca-Cola HBC Romania (Storytelling Coca-Cola HBC Romania: What inspires me to be a better leader?), Deloitte Romania, EY Romania, Humangest Group, Allianz Worldwide Partners, Societe Generale European Business Services, Ericsson Telecommunications Romania, IBM, BCR, Bitdefender, Dell;
Cele 4.000 de oportunităţi de carieră se adresează profesioniştilor, candidaţilor middle-level şi juniorilor.
Potrivit statisticilor realizate de Catalyst Solutions, 25% dintre joburile deschise la Angajatori de TOP au fosr acoperit prin procesul de recrutare.
Organizatorul, Catalyst Solutions, este o companie de consultanţă în domeniul resurselor umane, specializată în dezvoltarea de soluţii de recrutare şi employer branding.
SURSA: Agerpres